Zgonea: "Republica Moldova reprezintă o prioritate constantă pentru România"

F.A.
Politică / 30 septembrie 2013

Republica Moldova reprezintă o prioritate constantă pentru România, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, adâugând că ţara noastră susţine drumul european al acestui stat, se arată într-un comunicat de presă.

"Avem un dialog politic extrem de dens şi o abordare deschisă a cooperării concrete. Republica Moldova reprezintă o prioritate constantă pentru România. Susţinem drumul european al Republicii Moldova şi ne dorim ca 2014 să fie anul hotărâtor pentru aderarea la UE. România va pune la dispoziţie sprijinul total pentru realizarea acestui demers, pentru că integrarea europeană este pasul firesc pe care Moldova trebuie să îl facă", a declarat Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut, astăzi, o întrevedere cu Igor Corman, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii, au fost discutate subiecte ce vizează cooperarea bilaterală între cele două state, inclusiv pe dimensiunea parlamentară, priorităţile agendei interne de modernizare a Republicii Moldova, precum şi obiectivele agendei europene a Republicii Moldova.

Cei doi oficiali au apreciat stadiul excelent al relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, caracterizate de o dinamică substanţială a contactelor bilaterale şi a dialogului politic la nivel înalt.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că, în ultimii ani, cooperarea cu Republica Moldova s-a dezvoltat constant şi a amintit progresele realizate privind lansarea execuţiei gazoductului Iaşi - Ungheni, revenirea, în scurt timp, a Televiziunii Române peste Prut, precum şi proiectele de interconectare energetică şi cele derulate în domeniile educaţiei şi sănătăţii.

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a apreciat sprijinul constant şi substanţial acordat de România Republicii Moldova în vederea aderării la UE, în plan politic şi pe fiecare din domeniile-cheie ale integrării, de la justiţie şi afaceri interne, la agricultură şi pregătire profesională la nivelul administraţiei publice centrale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb