Valeriu Zgonea, coordonatorul Grupului parlamentar pentru Combaterea Traficului de Persoane, din cadrul Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului României, salută eforturile procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care au reuşit în ultimele două zile să destructureze două grupuri infracţionale organizate, specializate în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, informează un comunicat de presă trimis redacţiei.
Zgonea a precizat: "Respectarea drepturilor victimelor traficului de persoane, protecţia acestora, precum şi lupta împotriva traficului de persoane constituie obiective primordiale pentru România, care este ţară de origine, de tranzit şi, din ce în ce mai mult, de destinaţie pentru traficul de persoane. Ceea ce s-a întâmplat la Galaţi şi la Covasna, unde zeci de persoane - printre care mulţi copii - au fost tratate ca nişte sclavi, ne arată că fenomenul capătă noi valenţe şi se extinde şi în interiorul ţării. Copii au fost bătuţi, închişi în beciuri, puşi să muncească 17 ore pe zi, fără apă şi hrană. Este absolut revoltător şi cred că aceşti traficanţi merită cele mai aspre pedepse. Mai mult, consider că trebuie să înăsprim legislaţia privind traficul de persoane, mai ales când este vorba despre trafic de copii. De asemenea, trebuie să controlăm mai bine aplicarea legislaţiei în domeniul muncii. Salut demersurile procurorilor DIICOT care şi-au intensificat eforturile în combaterea traficului de persoane şi îmi exprim speranţa că traficanţii vor primi o pedeapsă pe măsura gravitaţii faptelor comise".