Zgonea: "Zona de producţie autohtonă este viitorul economiei româneşti"

A.F.
Politică / 9 februarie 2014

Zgonea: "Zona de producţie autohtonă este viitorul economiei româneşti"

Valeriu Zgonea, preşedintele camerei Deputaţilor, a declarat, ieri, la Oradea că zona de producţie autohtonă este viitorul economiei româneşti, transmit surse din presă.

Preşedintele camerei Deputaţilor a spus că producţia autohtonă a contribuit foarte mult la creşterea economică din anul 2013 şi a susţinut că demersurile făcute de Guvernul Ponta, ''care a făcut un mix de politici publice, financiare, economice şi monetare'', au generat încredere în rândul investitorilor.

"Este foarte greu în ziua de azi să mai găseşti în judeţe companii care investesc în producţie. Toată lumea vrea în servicii sau în comerţ. Eu cred că acesta este viitorul. Îmi doresc ca fiecare ministru şi fiecare om politic să susţină astfel de investiţii. Iată o companie din industria orizontală care, la un moment dat era pierdută, a fost preluată de zona privată. S-au făcut şi investiţii europene, cu muncă asiduă. Exportul şi producţia agricolă record ne-au permis să avem creştere economică în cele patru trimestre al anului 2013", a mai precizat Zgonea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mars Titi! Vorbe goale neacoperite in FAPTE si legi care sa stimuleze ce spui.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb