Investiţiile în rafinăria Petromidia au permis Grupului Rompetrol să reducă din costurile de rafinare şi să crească marjele, cu un beneficiu economic de 80 de milioane de dolari pe an, potrivit lui Zhanat Tussupbekov, director general executiv al Grupului Rompetrol (TRG), citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, Rompetrol are una dintre cele mai moderne rafinării din regiune - Petromidia: "Procentul de rafinare atinge 96%, ceea ce înseamnă că există foarte puţine produse reziduale, fără valoare, în coşul nostru de produse petroliere. Rafinăria produce în special motorină şi benzină Euro 5, care sunt distribuite prin reţeaua noastră de vânzări în România, Bulgaria, Georgia, Moldova, Franţa şi Spania".
Zhanat Tussupbekov mai spune că situaţia curentă în sectorul european de rafinare împiedică Rompetrol să profite la maximum de pe urma avantajelor pe care le are: "Aşa cum ştiţi, Europa are un surplus al capacităţii de rafinare, lucru amplificat şi de cererea redusă pentru combustibil pe fondul crizei financiare internaţionale. În acelaşi timp, cererea pentru motorină este cu mult pes-te cea de benzină, lucru care are un impact negativ asupra multor rafinării din Europa, forţându-le să-şi reducă producţia sau chiar să se închidă.
Trebuie să adaug că marjele nete de rafinare (diferenţa între preţul produselor petroliere şi preţul petrolului, ţinând cont şi de costurile de rafinare) au căzut de la o medie de 6,6 dolari/baril în 2007, până la 0,6 dolari/baril la finele lui 2011.
Punctele slabe ale companiei în timpul crizei au avut un efect imediat asupra performanţelor generale - o structură de costuri ineficientă, combinată cu o structură logistică şi o reţea de distribuţie subdezvoltate".
• Potenţialul de dezvoltare al KazMunayGas în Europa
Potrivit lui Zhanat Tussupbekov, producţia anuală de petrol a Kazahstanului se ridică la aproape 80 milioane de tone, circa 90% din aceasta cantitate mergând la export: "Ne aşteptăm ca producţia de petrol a ţării să atingă 140 de milioane de tone până în 2020, atunci când proiectul Kashagan, cu rezerve estimate la 9 miliarde de barili de ţiţei, este integrat în sistemul general de producţie.
Kashagan se va dezvolta pe două rute strategice de export, pentru a atinge un echilibru strategic - China şi Europa.
Strategia pe termen lung a KazMunayGas (KMG) pe pieţele internaţionale vizează obţinerea valorii economice maxime, prin accesul direct la consumatorii finali. În acest context, acţionarii noştri sunt interesaţi în dezvoltarea unei divizii internaţionale KMG de rafinare şi distribuţie la Rompetrol. Dezvoltarea unei sinergii pentru atingerea potenţialului de export al Kazahstanului este posibilă prin folosirea la maxim a resurselor, tehnologiilor şi a experienţei celor două companii implicate în distribuţia, transportul şi vânzarea de produse petroliere.
Ca parte a acestei strategii, KMG a cumpărat, în 2008, un pachet de acţiuni al operatorului terminalului marin din portul Batumi, Georgia, cu o capacitate anuală de 15 milioane tone de ţiţei. Peste 100 milioane dolari au fost alocate de KazMorTrans-flot, parte a KMG, pentru a cumpăra două petroliere Aframax. Astfel, achiziţia Rompetrol şi investiţiile axate pe creşterea capacităţii de rafinare a Petromidia, odată cu dezvoltarea infrastructurii, au fost paşii logici în vederea extinderii KMG în UE, consolidându-şi în acelaşi timp prezenţa în zona Mării Negre şi Mediterane, o piaţă cu 300 de milioane de potenţiali consumatori. Aceste investiţii vor întări relaţiile între Rompetrol şi KMG, în special după implementarea strategiei de diversificare a exporturilor şi stabilirea unui lanţ de producţie, de la extracţie, până la consumatorul final.
Ar trebui să avem în vedere faptul că Rompetrol este o platformă excelentă pentru a pregăti specialiştii KMG, iar o strategie de rotaţie a personalului ajută managerii tineri să câştige experienţa necesară în dezvoltarea viitoarelor proiecte ale companiei. Cunoştinţele acumulate de specialişti într-o unitate de producţie avansată tehnologic, cum este Petromidia, reprezintă o componentă cheie în procesul de dezvoltare pe segmentul de rafinare în Kazahstan.
• Modernizarea Petromidia
Modernizarea rafinăriei Petromidia a fost finalizată în acest an, astfel că a fost mărită capacitatea de producţie şi optimizat coşul de produse petroliere, în conformitate cu cererea de pe pieţele europene.
Zhanat Tussupbekov a declarat: "Astfel, ne vom majora cu 6% producţia de motorină, în contextul în care cererea pentru acest produs este ridicată în Uniunea Europeană. Mai mult, ca rezultat al modernizării, rafinăria este capabilă să proceseze în totalitate petrolul Ural, furnizat de Kazahstan. Investiţiile în acest proiect ne-au permis să reducem costurile şi să creştem marginile de rafinare, cu un beneficiu economic de 80 de milioane de dolari pe an.
Finalizarea programului de modernizare a rafinăriei Petromidia va fi punctul de plecare pentru următoa-rea etapă în dezvoltarea companiei - consolidarea şi extinderea prezenţei Rompetrol în bazinul Mării Negre şi Mării Mediterane, dar şi accesul pe noi pieţe - Ucraina, Turcia, Balcani. Desigur, în acelaşi timp vom ţine cont de tendinţele pieţelor europene, dar şi de potenţialul şi capacitatea acestora de absorbţie a volumelor adiţionale în aceste condiţii economice dificile.
Intenţionăm să ne concentrăm planul de investiţii pentru 2013-2017 în dezvoltarea activităţilor de retail şi trading, dar şi pe proiecte care vor fi implementate dat fiind prevederile normelor europene în materie de sănătate, siguranţă şi protecţia mediului. Obiectivul principal este creşterea eficienţei pe toate canalele de vânzări şi îmbunătăţirea rezultatelor activelor noastre.
De asemenea, România va fi principala piaţă, în care vrem să ne extindem reţeaua de benzinării prin construcţia de staţii noi şi achiziţia celor deja existente. Mai mult, vrem să ne creştem reţeaua de retail prin dezvoltarea unor parteneriate de tip franciză.
Rompetrol a semnat recent un memorandum de înţelegere cu Naftogaz din Ucraina, ţară unde compania este din 2006. Condiţiile actuale de piaţă au determinat o nouă linie a strategiei noastre - dezvoltarea unei reţele de benzinării pentru a vinde produse de calitate, conforme cu standardele europene de protecţie a mediului. Primul pas în această direcţie a fost formarea unui parteneriat cu un jucător puternic.
Atunci când vrei să dezvolţi o reţea de distribuţie, nu poţi să nu observi parteneriatul subsidiarei noas-tre din Franţa, Dyneff, cu gigantul global Total, pentru construcţia şi operarea unui terminal petrolier în Port La Nouvelle. Investiţiile în acest proiect sunt de 35 milioane dolari şi sunt direcţionate către optimizarea canalelor de distribuţie din regiune.
Segmentul Upstream (explorare şi producţie) este o altă direcţie dezvoltare a Grupului.
Ne-am propus să investim în continuarea operaţiunilor de explorare şi prospecţiuni în cele 5 perimetre controlate în România (investiţiile în aceste operaţiuni între 2005 şi 2011 fiind de 9,4 milioane dolari). De exemplu, în blocul Satu Mare, avem deja date care arată prezenţa unor acumulări de gaze, dar avem nevoie de operaţiuni suplimentare pentru a putea estima potenţialul zăcământului.
În august, am fost prezenţi la forajul primei sonde de explorare Kaz-1, în blocul Focşani, localizat în estul României. Compania deţine perimetrul în concesiune din 2005, iar acum am obţinut suficiente date pentru a începe forajul.
Este notabil faptul că această sondă este importantă atât pentru KMG, cât şi pentru Rompetrol. Este prima sondă deţinută în totalitate de KMG, care nu este pe teritoriul Kazahstanului, fiind prima din România pentru Rompetrol. Până acum, Rompetrol a avut astfel de operaţiuni doar în afara României.
De asemenea, ne vom continua eforturile pentru creşterea şi extinderea operaţiunilor de foraj, plus extinderea serviciilor conexe forajului de sonde în regiunea Mării Negre, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Rusia, unde Rompetrol este deja prezent de peste 35 de ani".
Zhanat Tussupbekov a explicat şi faptul că Petromidia este în continuare pe pierdere. Domnia sa consideră că rezultatele Petromidiei ar trebui puse într-un context mai amplu al problemelor cu care se confruntă sectorul european de rafinare.
"Aceste probleme sunt împărtăşite de întregul sistem şi sunt o consecinţă a politicilor recente al UE în materie de protecţia mediului pentru producătorii de produse petroliere", a spus domnia sa, adăugând: "Pentru a obţine permisele necesare funcţionării, rafinăriile europene au fost obligate să aloce sume importante în dezvoltare şi instalarea de filtre scumpe, unităţile necesare de tratare etc., care, desigur, au crescut costurile necesare pentru rafinarea petrolului.
Marea majoritate a rafinăriilor din Europa pot procesa volume mici (capacitatea de rafinare mai mică de 10 milioane de tone de petrol pe an), care au un efect advers asupra costurilor de producţie, având în vedere valoarea mare a costurilor fixe în structura totală de cost. Situaţia s-a agravat în urma crizei financiare globale, care a dus la o cerere redusă pentru produse rafinate şi implicit margini scăzute de rafinare. Rafinăriile mai puţin complexe, care nu au componente de explorare şi producţie, sunt practic eliminate treptat de pe piaţă.
Nu trebuie să uităm că, de la începutul crizei, în 2008, aproape 10 rafinării, sau 8% din capacitatea totală de rafinare din Europa, au fost închise. Falimentul recent al celei mai mari companii independente de rafinare, Petroplus, arată amploarea efectelor pieţei asupra sectorului de rafinare. Specialiştii estimează că repornirea tuturor rafinăriilor închise ar duce la un surplus de rafinare de 1 milion de barili pe zi pe piaţa din Europa.
Asta înseamnă 50 de milioane de tone pe an sau 10 rafinării de mărimea Petromidiei. Piaţa europeană de rafinare este supusă unei presiuni imense din cauza rafinăriilor mari şi moderne din Statele Unite, Orientul Mijlociu şi India, care şi-au mărit substanţial exportul de motorină în ţările europene.
Investiţiile în sectorul de rafinare sunt investiţii strategice, iar rezultatele se văd în timp. Modernizarea Petromidiei reprezintă un model de business serios, bine pus la punct. Aceste investiţii planificate cu atenţie vor fi punctul de creştere a rentabilităţii şi productivităţii pentru Rompetrol".
• Zhanat Tussupbekov: Negocieri pentru obligaţiunile convertibile Rompetrol Rafinare
Potrivit lui Zhanat Tussupbekov, negocierile cu Guvernul Româ-niei pe subiectul obligaţiunilor convertibile Rompetrol Rafinare sunt în derulare: "O delegaţie KMG, condusă de directorul executiv al companiei, Lyazzat Kiinov, a participat la sfârşitul lunii mai la o întâlnire cu ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu. În timpul acestei întâlniri, ambele părţi şi-au exprimat intenţia de a grăbi negocierile şi s-a luat decizia stabilirii unui grup de lucru inter-ministerial, cu membri din cadrul Ministerului Economiei şi Ministerului Finanţelor Publice.
Salutăm decizia Guvernului de a transfera acţiunile deţinute la Rompetrol Rafinare, prin Ministerul Finanţelor, către Ministerul Economiei, respectiv Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. Compania noastră rămâne deschisă la continuarea dialogului constructiv, în vederea găsirii unei soluţii benefice ambelor părţi. În acelaşi timp, avem încredere că negocierile vor fi transparente şi realităţile economice cotidiene vor fi luate în considerare. Suntem pregătiţi să cooperăm cu Guvernul român, ca acţionar al companiei. Totuşi, dacă Guvernul României vrea să nu mai fie acţionar, Rompetrol este dispus să discute acest aspect".
•
Zhanat Tussupbekov este, din data de 21 mai 2012, director general al The Rompetrol Group. Până la acea dată, funcţia fusese deţinută de Saduokhas Meraliyev, care continuă să îşi desfăşoare activitatea în cadrul Rompetrol, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie.
1. Ha ha... noul director?
(mesaj trimis de PopaV în data de 25.09.2012, 09:09)
Si acest putulica, Zhanat Tussupbekov, care a terminat dreptul in tara in care tacsu' este Ministrul Justitiei este mare om de afaceri si cunoscator in ale petrolului intocmai ca-n zicala aia: "Baba si mitraliera". Iar, la varsta lui, are deja o experienta de peste 34 de ani in domeniul petrolier (incepand cu anul 2005).
Acest putzoi a refuzat masina pe care i-a oferit-o Rompetrolul la instalarea lui in functie pe motiv ca "in Kazahstan, BMW-uri au toti fraierii". Asa ca l-au cadorisit cu un Bentley. Deh, baiatul este premiant... si nici pile n-a avut la instalare.
La sosirea in Bucuresti a refuzat sa fie dus cu masina la Constanta... asa ca au trebuit sa-l duca cu avionul.. altfel, facea basici la popoul ala fin de frantuz... ptiu drace, asta nu-i frantuz...e cazac.
La sedinta de prezentare a companiei, toti directorasii Rompetrolului se chinuiau sa-i prezinte firma, sa-i prezinte rapoarte. Baiatul s-a plictisit (oricum nu intelegea nimik) si si-a bagat cateva jocuri pe iPhone. Iar aia vorbeau ca sclavii. Pe asta-l durea'n cot.
Odata ajuns in birou, a remarcat ca ar avea nevoie de o camera de relaxare... asa ca si-a construit baie/jacuzzi... tot ce este nevoie. Omul cand gandeste la un proces tehnologic, gandeste profund si trebuie sa se relaxeze. Mai ales ca poate are in minte o noua metoda de cracare....