Zitec, producător autohton de aplicaţii online, a înregistrat în primele şase luni din acest an o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro, în creştere cu 50% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
În primul semestru din 2014, compania a derulat investiţii de peste 150.000 euro, atât în extinderea sediului, cât şi în finanţarea unor start-up-uri, iar printre clienţii noi din această perioadă se numără Flanco şi PayU.
Veniturile "au provenit, în proporţii similare, din proiectele livrate atât clienţilor de pe plan intern, cât şi celor de pe plan extern", a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO şi fondator Zitec.
Printre clienţii noi ai Zitec din S1 2014, se numără Flanco şi PayU, pentru care compania alocă echipe dedicate, la aceştia adăugându-se noi clienţi de pe pieţele externe, inclusiv din SUA şi Marea Britanie.
În linie cu obiectivele asumate pentru acest an, Zitec a pus accent şi pe soluţiile de mobilitate, precum şi pe furnizarea de soluţii hardware, după preluarea unei companii de profil, la finalul anului trecut. Primele rezultate ale acestei linii de afaceri sunt aşteptate în a doua jumătate a anului în curs.
În S1 2014, Zitec a investit în programe de training pentru membrii echipei, atât în vederea obţinerii de certificări profesionale, cât şi în ceea ce priveşte dezvoltarea personală şi organizaţională a acestora. În total, compania va aloca în acest an peste 20.000 euro pentru training-uri cu profil tehnic şi de soft skills, precum şi pentru participarea la conferinţe de specialitate. În plus, în primele şase luni ale acestui an, Zitec şi-a extins echipa cu 18 colegi, o creştere cu 20% faţă de sfârşitul lui 2013. În prezent, echipa este formată din peste 100 de specialişti, iar în al doilea semestru al acestui an, societatea plănuieşte să recruteze încă 20 de persoane.
"Odată cu planurile de creştere a echipei, ne-am extins şi sediul cu încă un etaj în clădirea Phoenix Tower din Bucureşti", a precizat Florentina Greger, HR Manager la Zitec.
Pe lângă dezvoltarea echipei, până la sfârşitul acestui an, firma urmăreşte creşterea portofoliului de clienţi, atât pe zona de dezvoltare software, cât şi pe cea de online marketing, se mai arată în comunicat.
Cu 10 ani de activitate pe piaţa românească şi circa 50% din venituri provenite din proiecte externe (dezvoltate în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia şi Danemarca), Zitec are, printre clienţi, PayU, Flanco, Amadeus, Altex România şi Network One Distribution. Compania furnizează servicii şi sprijin companiilor aflate în primele stadii de dezvoltare.