A oferi ajutor şi asistenţă copiilor, femeilor şi bătrânilor vulnerabili devine din ce în ce mai dificil, a declarat astăzi Kristalina Georgieva, comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi răspuns la situaţii de criză, care se află în Irak, unde Comisia Europeană (CE) furnizează asistenţă vitală sutelor de mii de civili blocaţi în mijlocul luptelor.
Potrivit unui comunicat al CE trimis astăzi redacţiei, 19 august este Ziua mondială a asistenţei umanitare, ce comemorează victimele atacului comis în 2003 asupra sediului Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din Bagdad. În acest atac, şi-au pierdut viaţa 22 de persoane, printre care şi Reprezentantul special al ONU în Irak, Sergio Vieira de Mello.
Comisarul Kristalina Georgieva a afirmat: "Sute de mii de oameni (din Irak - n.r.) au nevoie cu disperare de ajutor. Însă intensificarea conflictului face ca accesul la aceştia să fie tot mai dificil. Pentru persoanele care lucrează în domeniul umanitar, contextul în care îşi desfăşoară activitatea s-a schimbat radical - aici şi în orice altă parte a lumii".
Domnia sa apreciază că numărul tot mai mare de conflicte şi caracterul evolutiv al acestora au drept consecinţă faptul că "lumea noastră este mai fragilă ca niciodată".
"În Orientul Mijlociu, asistăm la un nivel de violenţă îngrozitor, fără să se întrevadă încetarea suferinţelor populaţiei civile nevinovate. Pe continentul african, din Mali (în vest), până în Somalia (în est), trecând prin Nigeria de Nord, Republica Centrafricană şi Sudanul de Sud, milioane de civili sunt prinşi în spirala unui lanţ de conflicte alimentate parţial de ură etnică şi religioasă. A oferi ajutor şi asistenţă copiilor, femeilor şi bătrânilor vulnerabili devine din ce în ce mai dificil", a punctat Georgieva.
Oficialul european a mai arătat că aceste provocări fac mai periculoasă desfăşurarea activităţii persoanelor care lucrează în domeniul ajutorului umanitar. "Din 2003 până în prezent, numărul de atacuri comise împotriva acestora a crescut de patru ori. În medie, anul trecut şi-au pierdut viaţa douăsprezece persoane care lucrează în domeniul ajutorului umanitar şi mai mult de zece au fost răpite în fiecare lună. În fiecare săptămână, trei persoane care lucrează în domeniul ajutorului umanitar au fost victimele unor atacuri şi au fost rănite", a exemplificat eurocomisarul.
"Dat fiind efectul combinat al schimbărilor climatice, al creşterii demografice rapide înregistrate în locuri cum ar fi regiunea Sahel şi al creşterii extremismului, ne vom confrunta inevitabil cu mai multe conflicte, cu foamete extinsă şi cu un număr mai mare de persoane forţate să îşi abandoneze casele şi mijloacele de trai", a conchis comisarul european.