
BURSA Online

CORESPONDENŢĂ DIN ITALIA Piemonte, Lombardia şi Alpii francezi; De ce să nu ratezi oraşele cosmopolite şi vârful Mont Blanc
Emilia OlescuCompanii / 9 mai
Nordul Italiei reprezintă, de ceva vreme, una dintre opţiunile de vacanţă ale românilor. De altfel, Italia este ţara în care foarte mulţi români au ales să trăiască şi să muncească. Partea de nord a ţării în formă de cizmă oferă turiştilor privelişti impresionante care se întind la poalele Alpilor, dar şi oraşe renumite pline de arhitectură şi bun gust.
AFP: Putin sărbătoreşte 9 Mai, în prezenţa a 20 de conducători, printre care preşedinţii Chinei şi Braziliei
T.B.Internaţional / 9 mai, 09:09
Actualizare - link: Vladimir Putin salută ''curajul'' soldaţilor ruşi din Ucraina
---
Vladimir Putin urmează să se adreseze vineri trupelor ruse şi liderilor din 20 de ţări reuniţi în Piaţa Roşie din Moscova cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste, un eveniment comemorat pentru al patrulea an consecutiv în umbra conflictului din Ucraina
Un exerciţiu de psihologie abisală pe spinarea poporului român
Cornel CodiţăEditorial / 9 mai
CCR a validat primul tur al alegerilor prezidenţiale
S.B.Politică / 9 mai, 12:50
Monstruoasa Coaliţie începe să inverseze trendul
Sorin Rosca StanescuPolitică / 9 mai, 10:17
Creşterea ROBOR este o etapă în contextul socio-politic actual
A.B.Miscellanea / 9 mai, 14:15
Marcel Boloş: "Europa e realitatea care ne pune ţara în mişcare"
S.B.Politică / 9 mai, 13:26
Emil Boc: "Sub steagul suveranismului se strecoară minciuna"
S.B.Politică / 9 mai, 13:23
India cere reţelei X să blocheze peste 8.000 de conturi, inclusiv unele ale presei internaţionale
A.B.Internaţional / 9 mai, 13:09
India a cerut reţelei sociale X să blocheze peste 8.000 de conturi, inclusiv unele ale presei internaţionale, a anunţat joi compania miliardarului Elon Musk, conform AFP.
Vladimir Putin salută ''curajul'' soldaţilor ruşi din Ucraina
S.B.Internaţional / 9 mai, 12:52
Presa: Xabi Alonso va fi noul antrenor al echipei Real Madrid
O.D.Sport / 9 mai, 12:32
Pacquiao va reveni în ring pentru un meci de titlu
O.D.Sport / 9 mai, 12:31
Manny Pacquiao va reveni îm ring pentru a-l înfrunta pe Mario Barrios pentru titlul WBC la categoria welter, în data de 19 iulie, la Las Vegas, anunţă ESPN.
Viktor Orban: "Aderarea Ucrainei la UE ar fi o sinucidere economică"
I.S.Politică / 9 mai, 12:11
Tratat militar semnat între Polonia si Franţa
I.S.Politică / 9 mai, 12:08
SUA şi Germania promit soluţionarea rapidă a disputelor comerciale
I.S.Politică / 9 mai, 10:25
Şah: Bogdan Deac victorie în Runda 2 la Chess Classic România 2025
O.D.Sport / 9 mai, 06:34
Conference League: Betis şi Chelsea în ultimul act
O.D.Sport / 9 mai, 06:31
Finală englezească în Liga Europa: Tottenham - Manchester United
O.D.Sport / 9 mai, 06:29
Administraţia Prezidenţială-Departamentul Comunicare Publică: Vizita Vicepreşedintei Executive a Comisiei Europene la Palatul Cotroceni
I.S.Comunicate de presă / 9 mai, 14:25
Astăzi, la Palatul Cotroceni, Preşedintele interimar Ilie Bolojan a primit-o pe doamna
Netflix tests AI interface that understands natural language searches
O.D.English Section / 9 mai
Netflix, the streaming platform, is introducing a revolutionary feature that allows users to describe in common words what kind of content they want to watch.
Investors can buy, starting today, Fidelis government bonds
A.I.English Section / 9 mai
Interest rates of up to 7.8% for lei-denominated bonds and 6.25% for euro-denominated bonds
Hungary arms while talking about peace; Viktor Orban's secret plan
George MarinescuEnglish Section / 9 mai
Ziarul BURSA
09 mai
TradeVille: Aprilie 2025 - volatilitate ridicată pe pieţe, din cauza incertitudinilor legate de recesiune şi inflaţie
F.A.
Investitorii pot cumpăra, începând de astăzi, titluri de stat Fidelis
A.I.
PIAŢA MONETARĂDobânda la depozitele overnight a crescut la 7,05%
Sabin S. Brandiburu
PIAŢA VALUTARĂEuro s-a apreciat la 5,1222 lei
Sabin S. Brandiburu
Degradarea aşteptărilor ţine IMM-urile din Germania între teamă şi speranţă
Călin Rechea
Ungaria se înarmează în timp ce vorbeşte despre pace; planul secret al lui Viktor Orban
George Marinescu
Curs valutar BNR
09 Mai. 2025![]() | 5.1165 |
![]() | 4.5490 |
![]() | 5.4699 |
![]() | 6.0357 |
![]() | 486.4063 |
convertor valutar
»=BVB Aprecieri pentru majoritatea indicilor
Piaţa de Capital /A. I. - 8 mai
BVBScăderi pe linie pentru indici
Piaţa de Capital /A. I. - 7 mai
I'm disappearing and I'm not sorry
Dan Nicolaie