Tranzacţionarea acţiunilor OTP, suspendată din cauza vânzării unui pachet mare de acţiuni

Ioana Dogaru
Bănci-Asigurări / 29 octombrie 2015

Bursa de valori de la Budapesta a decis să suspende joi de la tranzacţionare acţiunile grupului bancar OTP Bank Nyrt. în condiţiile în care un vânzător neidentificat a scos la licitaţie un pachet de 5% din acţiunile celei mai mare bănci ungare, transmite Bloomberg.

Firma ungară de brokeraj Equilor Befektetesi Zrt. a informat că între orele 12 am şi 4,30 pm va oferi la vânzare peste 14 milioane acţiuni OTP Bank la un preţ nominal de 100 de forinţi (0,32 euro) pe acţiune în numele unui client neidentificat, transmite sursa citată.

Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că vânzătorul ar putea fi Agenţia care se ocupă de gestionarea activelor statului din Ungaria (MNV), având în vedere că pachetul de acţiuni scos la vânzare este identic cu participaţia deţinută de Guvernul ungar la OTP.

Executivul de la Budapesta a preluat 14,091 milioane acţiuni OTP după ce în 2011 a preluat activele fondurilor private de pensii.

Gyurcsik, analist la Concorde, cea mai mare firmă de brokeraj din Ungaria, a declarat: "Este vorba de un pachet mare. Nu ştim cine este vânzătorul dar pe baza pachetului oferit este rezonabil să presupunem că este vorba de Agenţia care gestionează activele statului".

Pe lângă MNV, alte entităţi care deţin cel puţin 14 milioane de acţiuni OTP sunt Lazard Ltd. (5,04%), Groupama SA (8,22%), MOL (8,57%) şi fostul director de la OAO Gazprom, Megdet Rahimkulov (8,85%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb