OTP Bank România şi Millenium Bank România finalizează procesul de integrare pe 2 noiembrie

Ioana Dogaru
Bănci-Asigurări / 29 octombrie 2015

Fuziunea legală şi procesul de integrare a Millennium Bank România în sistemele OTP Bank vor fi finalizate în data de 2 noiembrie 2015, informează OTP Bank România într-un comunicat de presă al OTP Bank România.

Acţiunile specifice fuziunii au fost demarate în luna ianuarie 2015, în urma tranzacţiei în valoare de 39 de milioane de euro pentru achiziţia în procent de 100% a acţiunilor Millennium Bank România.

László Diósi, CEO, OTP Bank România, a declarat:"Ne bucurăm să anunţăm că integrarea va fi finalizată în mai puţin de un an, termen pe care l-am estimat iniţial pentru această tranziţie. Prin eforturile comune ale echipelor de profesionişti din cele două bănci, am reuşit să depăşim aşteptările iniţiale şi să ne consolidăm poziţia pe piaţa locală. Este un moment cheie în evoluţia OTP Bank România, care ne apropie de obiectivul nostru strategic pe termen mediu, şi anume acela de a ne clasa în top 10 bănci la nivel naţional".

Etapa finală a procesului de integrare constă în migrarea clienţilor Millennium Bank România în sistemele informaţionale ale OTP Bank România şi va avea loc în perioada 30 octombrie - 2 noiembrie 2015, potrivit comunicatului citat.

În acest scop, pentru a permite transferul final de date în sistemele OTP Bank: accesul la serviciile bancare digitale (Internet Banking, Mobile Banking şi serviciul de Contact Center tranzacţional) ale Millennium Bank va fi restricţionat între 30 octombrie 2015, ora 12,00 şi 2 noiembrie 2015, ora 12,00; cardurile bancare emise de Millennium Bank nu vor mai funcţiona începând din 30 octombrie, ora 17,00, în timp ce noile carduri bancare emise de OTP Bank vor fi gata de activare în data de 2 noiembrie 2015, începând cu ora 12,00; bancomatele Millennium Bank vor fi scoase din funcţiune începând de vineri, 30 octombrie, ora 00,00, până luni, 2 noiembrie, ora 12,00; reţeaua de bancomate a OTP Bank va funcţiona în condiţii normale, precizează sursa citată.

Banca mai precizează că ordinele de plată vor fi acceptate în unităţile Millennium Bank România până vineri, 30 octombrie, ora 12,00; luni, 2 noiembrie 2015, unităţile bancare din reţeaua teritorială extinsă a OTP Bank România (inclusiv fostele unităţi bancare ale Millennium Bank România) vor fi deschise publicului începând cu ora 12,00. Lista unităţilor băncii disponibile din 2 noiembrie 2015 poate fi consultată pe website-ul companiei.

În urma integrării, cota de piaţă a OTP Bank România creşte la aproximativ 2%, banca urcând pe poziţia 14 în clasamentul băncilor din România după active.

OTP Bank România oferă produse şi servicii bancare unui portofoliu extins, de peste 426.000 de clienţi, în creştere cu 13% faţă de portofoliul anterior al băncii. Astfel, în timp ce portofoliul de persoane fizice creşte cu 12%, însumând peste 400.000 de clienţi, portofoliul de persoane juridice creşte cu 31%, ajungând la peste 25.000 de clienţi, se mai arată în comunicat.

Noua reţea teritorială a OTP Bank România include 125 de unităţi bancare, cu 50% mai mult faţă de reţeaua teritorială iniţială a băncii, iar numărul de bancomate se ridică la 170 de ATM-uri, în creştere cu 35% faţă de numărul anterior de bancomate.

Ca urmare a integrării, OTP Bank România şi-a extins echipa la aproape 1.300 de specialişti, în creştere cu 32% faţă de numărul de angajaţi ai băncii din perioada anterioară achiziţiei, precizează comunicatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb