Acţionarii "Impact" au aprobat o emisiune de obligaţiuni de 135 milioane lei

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 3 iunie 2015

Acţionarii "Impact Developer&Contractor" (IMP) au aprobat, ieri, o emisiune de obligaţiuni corporative negarantate în valoare maximă de 135 milioane lei, pentru a finanţa centrul urban Greenfield Plaza, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Emisiunea va avea o maturitate de cinci ani, dobânda fixă urmând să fie în intervalul 5,5%-7%/an.

Fondurile atrase vor fi folosite pentru construcţia centrului urban Greenfield Plaza din cartierul Greenfield, ce va avea o suprafaţă totală de 10.400 mp, constând în centru spa, piscină, supermarket, zonă servicii şi sediu administrativ. Totodată, se vor aloca fonduri şi pentru infrastructura şi utilităţile aferente cartierului Greenfield, precum şi pentru elaborarea PUZ/PUD-urilor pentru etapele de dezvoltare aferente proiectelor următoare din cartier.

Mai mult, o fracţiune din valoarea atrasă va fi îndreptată şi către dezvoltarea fazei I a proiectului Barbu Văcărescu, iar o altă sumă va merge către restituirea parţială/totală a unor credite bancare ale companiei.

În cadrul Adunării Generale Extraordinare de ieri, acţionarii au decis împuternicirea CA de a determina dacă emisiunea de obligaţiuni va putea fi admisă la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti, în funcţie de condiţiile de piaţă şi profilul investitorilor determinat în prospectul de emisiune.

Impact a început în luna iunie 2014 construcţia fazei a doua a proiectului Greenfield din pădurea Băneasa, constând în aproximativ 4.600 de apartamente, din care până la sfârşitul anului 2015 vor fi finalizate aproximativ 1.000 de unităţi.

La finalul anului trecut, compania a contractat două împrumuturi, care totalizează 18 milioane de lei (4 milioane de euro), de la Banca Transilvania (TLV) pentru dezvoltarea proiectului Greenfield 2 şi pentru finanţarea TVA.

Compania este controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, cu o participaţie de 49,04%, la finele anului trecut. În acţionariat se regăseşte şi omul de afaceri Adrian Andrici (16,35%).

În noiembrie, Gheorghe Iaciu spunea că are planuri să extindă afacerile prin investiţii în spaţii comerciale sau de birouri, pentru a-şi atinge potenţialul de dezvoltare. Domnia sa a precizat, atunci, că Impact vizează o altă majorare de capital până în vara lui 2015, comparabilă cu cea din 2014, în valoare de 80,13 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este vb de o emisiune NEGARANTATA cu termen de 5 ani...principala cale de acces in Greenfield este anulata in instanta (fond forestier)despre actionarul principal si scandalul HSBC avem destule informatii publice...daca mai analizam oferta BCR banca pt locuinte ,oferta care poate fi splitata catre mai multi membri ai familiei-oferta garantata....putem trage singuri concluziile....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb