Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, consideră că sesizarea pe care grupurile USL au depus-o împotriva sa la Comisia juridică se întemeiază pe acuzaţii nefondate şi transmite că ea şi-a făcut corect datoria, potrivit Realitatea.net.
Anastase apreciază că reclamaţiile depuse de opoziţie la adresa deciziilor luate de majoritatea parlamentară demonstrează lipsa unei viziuni politice clare. "În lipsa oricărei viziuni şi în spiritul acestei politici, USL nu ştie altceva decât să reclame periodic, pe oriunde se poate, aşa-zisele ilegalităţi făcute de reprezentanţii PDL în Parlament", se arată într-un comunicat dat publicităţii, miercuri, de către Roberta Anastase.