Armenia declară că va ratifica Statutul de la Roma

E.M.
Internaţional / 13 septembrie 2023

Armenia declară că va ratifica Statutul de la Roma

Armenia va ratifica integral Statul de la Roma, tratatul care stă la baza Curţii Penale Internaţionale (CPI), ceea ce ar obliga Erevanul să îl aresteze pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru presupuse crime de război în Ucraina, în cazul unei vizite în ţara caucaziană, a anunţat miercuri premierul armean Nikol Pashinyan, potrivit Agerpres.

Şeful guvernului armean a declarat: "Guvernul a depus Statutul de Roma în Adunarea Naţională (parlamentul) şi, în conformitate cu poziţia mea, documentul va fi ratificat integral".

Potrivit lui Pashinyan, această decizie "nu are nimic de a face cu relaţiile între Armenia şi Rusia, ci cu problemele de securitate ale Armeniei".

Decizia a provocat indispoziţie la Moscova, care a cerut explicaţii Armeniei cu privire la posibila ratificare a Statutului. Curtea Constituţională a Armeniei a decis la 24 martie că angajamentele pe care republica ar trebui să şi le asume în cazul aderării la Statutul de la Roma trebuie să corespundă legislaţiei ţării, ceea ce ar permite Erevanului să îl ratifice.

Aceasta ar permite Armeniei să sesizeze Curtea Penală Internaţională împotriva Azerbaidjanului, cu care se află în conflict de peste trei decenii din cauza enclavei Nagorno-Karabah, un teritoriu azer cu o populaţie majoritar armeană, precum şi din cauza problemelor legate de demarcarea frontierelor.

Acest lucru ar obliga-o, de asemenea, să respecte hotărârile instanţelor internaţionale, precum decizia CPI din 17 martie prin care a fost emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin.

Posibila ratificare a Statutului de la Roma de către Erevan ar agrava şi mai mult relaţiile sale cu Moscova, care au fost deteriorate de recentele declaraţii ale premierului armean Nikol Pashinyan potrivit căruia Rusia "singură pleacă" din Caucazul de Sud.

Ministerul rus de Externe l-a convocat săptămâna trecută pe ambasadorul Armeniei, căruia i-a fost exprimat un protest ferm al Moscovei, la care s-au adăugat o serie de declaraţii ale unor înalţi responsabili armeni şi arestarea unor jurnalişti proruşi în Armenia. Bloggerul prorus Mikael Badalian şi editorialistul "Sputnik Armenia" Ashot Gevorkyan au fost reţinuţi în oraşul armean Goris, în sudul ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb