Autoritatea Palestiniană a cerut un summit de urgenţă a Ligii Arabe, pentru a discuta "agresiunea" din Fâşia Gaza, a anunţat ieri Liga, conform surselor de presă. Alţi doi palestinieni au fost ucişi aseară în urma unui nou raid din partea Israelului.
Sâmbătă, miniştrii de externe ai Ligii Arabe au condamnat ofensiva israeliană din Gaza, şi-au exprimat dezamăgirea cu privire la eşecul Consiliului de Securitate ONU de a realiza un armistiţiu, potrivit Reuters.