Cantonul elveţian Zug, renumit pentru fiscalitatea sa avantajoasă, a decis să înceteze să mai ofere reduceri celor care îşi plătesc anticipat impozitele pentru acest an, în ideea de a reduce astfel factura de plată pentru depozitele pe care le deţine la Banca Naţională a Elveţiei, transmite AFP.
În mod normal, persoanele fizice care îşi plătesc impozitele până la data de 31 iulie a anului curent pot beneficia de o reducere de 1%. Însă, la o reuniune care a avut loc la mijlocul lunii decembrie, autorităţile din cantonul elveţian Zug au decis să renunţe la această reducere de la 1 ianuarie 2016, explicând că astfel ar putea economisi în fiecare an 2,5 milioane de franci (2,3 milioane de euro).
În urmă cu un an, Banca Naţională a Elveţiei a eliminat cursul minim de schimb franc/euro şi a introdus dobânzi negative de minus 0,75% la depozite, ceea ce înseamnă practic că deponenţii plătesc pentru a-şi plasa banii la Banca Centrală.
"Cantonul nu are niciun motiv pentru a-i încuraja pe contribuabili să plătească anticipat impozitele. Dimpotrivă, cantonul este interesat să primească banii cât mai târziu posibil pentru a plăti cele mai mici dobânzi negative posibile pentru aceste depozite", au explicat autorităţile fiscale din cantonul elveţian Zug, într-un comunicat.
Săptămâna trecută, Banca Naţională a Elveţiei a anunţat că se aşteaptă să raporteze pierderi de 23 de miliarde de franci pentru anul financiar 2015, în principal din cauza fluctuaţiilor valutare.