Banca Centrală Europeană a anunţat astăzi că a menţinut dobânda de politică monetară la 1,5%, pe fondul incertitudinilor cu privire la evoluţia zonei euro şi a atacurilor de panică de pe pieţele de capital, potrivit HotNews.ro.
Totodată, BCE a revizuit în semn negativ prognozele cu privire la creşterea economică din zona euro pe 2011 şi 2012. Economiştii instituţiei se aşteaptă acum la o creştere economică de 1,6% în 2011, după ce în iunie estima un avans de 1,9%.
Pentru 2012, banca vede o creştere de 1,3%, comparativ cu 1,7% în prognoza anterioară.