MAZDA MOTOR CORPORATION:"De un secol provocăm convenţionalul"
C.B.Companii / 30 ianuarie 2020
C.B.Companii / 30 ianuarie 2020
R.V.Comunicate de presă / 9 august 2018
Constructorul de automobile, Mazda, nu a falsificat sau alterat rapoartele asupra testelor de consum şi de emisii, informează compania într-un comunicat remis astăzi Redacţiei.
V.B.Companii / 4 noiembrie 2014
F.A.Internaţional / 27 august 2013
Mazda Motor Corporation urmează să crească volumul de producţie al fabricii din Hiroshima pentru motoare Skyactiv cu 25%, datorită cererii crescute pentru aceste modele, informează un comunicat de presă.
F.A.Internaţional / 3 iulie 2013
Mazda Motor Corporation a anunţat că are în plan creşterea capacităţii de producţie pentru transmisiile SKYACTIV, atât automate, cât şi manuale, în cadrul uzinei Hofu, din Japonia.
F.AInternaţional / 13 mai 2013
Mazda Motor Corporation a anunţat că Masamichi Kogai va fi numit Preşedinte şi Chief Executive Officer (CEO), începând cu 25 iunie, arată un comunicat de presă.
F. A.Companii / 30 ianuarie 2013
Mazda Motor Corporation va construi o fabrică pentru producţia de transmisii cu o capacitate anuală de aproximativ 400.000 de unităţi în provincia Chonburi din Thailanda, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.
F. A.Companii / 9 noiembrie 2012
Mazda Motor Corporation şi Toyota Motor Corporation au anunţat că vor produce un model Toyota, destinat în principal pieţei din America de Nord, la fabrica Mazda din Mexic, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
F.A.Comunicate de presă / 5 septembrie 2012
Mazda Motor Corporation va prezenta în premieră mondială la Salonul Auto de la Paris versiunea break a noii Mazda6, se anunţă într-un comunicat de presă.
F.A.Companii / 2 august 2012
Mazda Motor Corporation a organizat astăzi la fabrica Hofu nr. 2 din prefectura Yamaguchi, Japonia, o festivitate ocazionată de startul producţiei noii Mazda6, informează un comunicat trimis redacţiei.
F.A.Internaţional / 3 iulie 2012
Mazda Motor Corporation a anunţat astăzi creşterea capacităţii de producţie a SUV-ului, Mazda CX-5, de la 200 000 la 240 000 de uniţăţi anuale, conform unui comunicat de presă.
F. A.Comunicate de presă / 28 noiembrie 2011
Mazda Motor Corporation a dezvoltat primul sistem de frânare regenerativă din lume, destinat unui automobil, care foloseşte un capacitor, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei.
F. A.Companii / 25 octombrie 2011
Mazda Motor Corporation va prezenta în premieră mondială la Salonul Auto de la Tokio modelul concept Mazda Takeri, un sedan de clasă medie de generaţie viitoare, potrivit unui comunicat de presă.
F. A.Comunicate de presă / 10 octombrie 2011
F. A.Comunicate de presă / 2 august 2011
Mazda Motor Corporation va prezenta noul SUV crossover compact Mazda CX-5 în premieră mondială, la Salonul Auto de la Frankfurt, ce are loc în perioada 13 - 25 septembrie 2011, potrivit unui comunicat de presă.
F. A.Comunicate de presă / 28 iunie 2011
F. A.Comunicate de presă / 16 iunie 2011
F. A.Comunicate de presă / 26 mai 2011
Mazda Motor Corporation a anunţat că producţia totală a Mazda3 a atins 3 milioane de unităţi, în data de 26 aprilie 2011, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F. A.Comunicate de presă / 18 aprilie 2011
F. A.Companii / 21 martie 2011
F. A.Companii / 15 martie 2011
F. A.Companii / 27 ianuarie 2011
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 21 octombrie 2010 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 1 octombrie 2010 /
F. A.Companii / 14 septembrie 2010
F. A.Companii / 13 septembrie 2010
F. A.Companii / 23 iunie 2010
Mazda Motor Corporation aniversează anul acesta 90 de ani şi face bilanţul elementelor care au asigurat succesul companiei timp de nouă decenii, punctelor sale forte şi realizărilor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F. A.Companii / 31 mai 2010
F. A.Companii / 30 martie 2010
Toyota Motor Corporation (TMC) şi Mazda Motor Corporation au încheiat un acord pentru furnizarea sub licenţă a tehnologiei hibrid, folosită pe modelul Toyota Prius.
Comunicat MazdaZiarul BURSA #Companii / 14 februarie 2007
comunicat Mazda Motor CorporationZiarul BURSA #Companii / 9 februarie 2007
Cornel Codiţă
A.V.
Octavian Dan
Emilia Olescu
A consemnat Andrei Iacomi
A.I.
Euro | 4.9732 |
Dolar SUA | 4.7413 |
Franc elveţian | 5.3047 |
Liră sterlină | 5.9954 |
Gram de aur | 406.8246 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 13 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 13 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 10 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 10 decembrie