Centura Constanţei va fi finalizată pe 30 septembrie

F.A.
Companii / 2 septembrie 2011

Centura Constanţei, 21,5 km, va fi finalizată pe 30 septembrie, urmând ca toate cele patru benzi să fie deschise traficului, a declarat, astăzi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, potrivit Realitatea.net.

"Discutăm de un proiect care a zăcut vreme de mai bine de doi ani. Am reuşit să recuperăm nu doar întârzierile, dar suntem chiar în grafic", a spus Boagiu.

Aceasta a adăugat că în prezent sunt peste 270 de kilometri de autostradă în execuţie şi 1000 de kilometri de drumuri naţionale în reparaţii. "Am să spun un lucru care nu place, dar cu care trebuie să ne obişnuim: autostrada nu e farmacie. Nu pui în creuzet, amesteci substanţele şi ţi-au ieşit pastilele. Proiectele de drumuri şi autostrăzi necesită timp pentru a fi construite. Termenele pentru tronsoanele în execuţie şi respectarea lor până în acest moment ne demonstrează că ne apropiem de normalitate în ceea ce priveşte execuţia de drumuri şi autostrăzi", a adăugat ministrul

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb