Imobiliare.ro a consemnat, anul trecut, o creştere de 35% a cifrei de afaceri comparativ cu 2012, până la un nivel de 1,547 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă trimis astăzi redacţiei.
Tendinţa ascendentă a fost susţinută de principalele segmente de vânzări: cel mai mare avans al veniturilor a avut loc pe segmentul anunţurilor de la particulari ( cu 58%), acesta fiind urmat de serviciile către dezvoltatori imobiliari (cu 40%) şi de cele către agenţii (cu 35%).
Traficul site-ului imobiliare.ro s-a majorat cu 40% în decursul ultimelor 12 luni, depăşind pragul de 675.000 de vizitatori unici pe lună. Anul trecut, numărul contactelor generate către clienţi a crescut cu 52% (până la 1,6 milioane de contacte), în vreme ce volumul afişărilor la nivel de oferte a consemnat un avans de 31%, se mai arată în comunicat.