CNVM mai încearcă o dată să scape de Rasdaq

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2012

CNVM mai încearcă o dată să scape de Rasdaq

Proiectul Comisiei nu îndeplineşte în totalitate aşteptările investitorilor

Statutul pieţei Rasdaq este adus, din nou, în prim plan într-un proiect al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care propune mutarea emitenţilor pe o piaţă reglementată sau unul dintre sistemele alternative de tranzacţionare (ATS) din România.

Comisia aşteaptă puncte de vedere pe marginea proiectului până pe 12 decembrie 2012.

Potrivit proiectului, în termen de o lună de la data intării în vigoare a actului, Bursa de Valori Bucureşti trebuie să identifice firmele care îndeplinesc condiţiile de admitere pe o piaţă reglementată.

BVB va întocmi şi va transmite CNVM o listă cu societăţile respective, pe care le va informa că îndeplinesc condiţiile pentru transferul pe o piaţă reglementată.

Ulterior, conducerile firmelor vor consulta acţionarii, aceştia urmând să aleagă mutarea pe o piaţă reglementată sau pe un sistem alternativ. AGA va fi convocată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a actului elaborat de Comisie.

Dacă se optează pentru o piaţă reglementată, firma este obligată să transmită CNVM în termen de 90 de zile de la data hotărârii AGA pros-pectul de admitere la tranzacţionare pentru aprobare.

"În situaţia în care AGA nu aprobă iniţierea demersurilor pentru admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată autorizată de CNVM, ci tranzacţionarea pe un alt sistem alternativ de tranzacţionare decât cel al BVB, acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii AGA au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate", se arată în proiect.

AGA trebuie convocată, tot în termen de 90 de zile, şi de firmele care nu sunt pe lista întocmită de BVB, acţionarii urmând să stabilească pe ce sistem de tranzacţionare vor fi mutate acţiunile.

Acţiunile societăţilor comerciale care nu au adoptat o hotărâre se vor tranzacţiona pe sistemul alternativ de tranzacţionare ATS administrat de BVB şi aprobat de CNVM, potrivit proiectului.

Comisia menţionează că încălcarea prevederilor vizate constituie contravenţie şi va fi sancţionată cu avertisment şi/sau amendă.

AIPC

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital consideră că proiectul CNVM prin care se doreşte clarificarea situaţiei pieţei RASDAQ nu îndeplineşte în totalitate aşteptările sale.

"Vom reveni zilele următoare cu propuneri şi modificări ale acestui proiect", ne-a declarat Laviniu Beze, preşedintele AIPC, care adaugă: "Din păcate, CNVM a mai publicat în trecut încă două proiecte asemă-natoare, iar acestea nu au avut nici o finalitate, dar sperăm ca, odată cu schimbările survenite la conducerea CNVM, să se schimbe şi atitudinea cu privire la lămurirea şi soluţionarea problemelor legate de piaţa Rasdaq".

Ovidiu Petru, Sibex: Perspectiva clarificării statutului pieţei Rasdaq nu poate fi decât binevenită"

Perspectiva clarificării statutului pieţei Rasdaq nu poate fi decât binevenită, ne-a spus Ovidiu Petru, directorul general adjunct al Sibex.

Domnia sa ne-a declarat: "Acest nou proiect de act normativ care încearcă să clarifice problema pieţei Rasdaq vine, în opinia noastră, cu o abordare mult mai clară şi în acord cu principiile dreptului concurenţei, vizavi de libertatea de opţiune a unui emitent cu privire la piaţa pe care să fie tranzacţionate acţiunile emise de respectivul emitent, sau cu privire la operatorul de piaţă".

Ovidiu Petru speră ca instituţiile pieţei de capital şi investitorii să ajungă cât mai curând la un acord final asupra acestui proiect, astfel încât acesta să se concretizeze într-un act normativ.

Clarificarea statutului pieţei Ras-daq este unul dintre subiectele pe care CNVM şi BVB încearcă de mai mulţi ani să le rezolve, deoarece conform unei directive europene Ras-daq nu poate fi considerată o piaţă reglementată, deşi la înfiinţare, în 1996, s-a spus că este reglementată.

Pe piaţa Rasdaq sunt listate 1.094 de societăţi, cu o capitalizare totală de 9,088 miliarde lei (2,009 miliarde euro).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dupa ce a distrus piata Rasdaq care era in ograda sa si raspundea de ea, CNVM vrea sa stearga urmele si sa o dea la BVB. Atatea delistari ilegale cu plocoane date la CNVM ca iti e greata !

    Poate ziaristi vor fi mai inspirati si vor filma intrarea si parcarea CNVM in preajma Craciunului !

    Ce iubit era CNVM pe vremuri ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb