FINANŢAREA EUROPEANĂ POR: Rată de absorbţie de 40%, în curând

Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 13 iunie 2013

POR: Rată de absorbţie de 40%, în curând

Comisia Europeană a rambursat, până acum, 1,101 miliarde euro prin Programul Operaţional Regional (POR), derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), reprezentând aproximativ 30% din alocarea Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) pe POR, pentru perioada 2007-2013.

Reprezentanţii MDRAP ne-au spus că, în scurt timp, vor fi procesate plăţi din partea Comisiei în valoare de 357 milioane euro, existând premisele ca rata de absorbţie să ajungă la 40%. Până la finalul lui 2013, ministerul de resort şi-a propus să ajungă la un grad de absorbţie de peste 50%, urmând să fie rambursaţi, în total, cel puţin 1,86 miliarde euro.

În luna aprilie a anului în curs, Comisia Europeană a reluat plăţile în cadrul Programului Operaţional Regional. Ca urmare, au fost transmise CE cereri de rambursare în valoare de 183,85 milioane euro, ceea ce reprezintă circa 5% din bugetul total alocat pentru perioada 2007-2013.

Axele prioritare 1, 3, 4, 5 şi 6 din POR au fost pre-suspendate în perioada 25 octombrie 2012 - 23 aprilie 2013. Pentru axele prioritare 1, 3 şi 5, Comisia Europeană a propus aplicarea unei corecţii financiare forfetare de 10% la toate contractele de achiziţie publică lansate înainte de data de 1 octombrie 2011.

Sursele citate ne-au spus că valoarea maximă a corecţiei financiare forfetare se ridică la aproximativ 74 milioane euro, dar că ţara noastră nu pierde definitiv această sumă, ea urmând să fie folosită în cadrul domeniului major de intervenţie nou creat - "Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuit".

"Deblocarea programului reprezintă rezultatul măsurilor adoptate în ultimele luni de minister, în colaborare cu alte instituţii implicate în gestionarea fondurilor europene", ne-au spus oficialii MDRAP, precizând: "A fost modificată OUG 64/2009 prin introducerea unui mecanism de decontare, în loc de rambursare, a cheltuielilor eligibile efectuate de beneficiari, în baza facturilor verificate de Autorităţile de Management. În vederea prevenirii apariţiei unor posibile conflicte de interese, a fost modificată OUG nr. 34/2006, astfel încât UCVAP (n.r. Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice) să aibă posibilitatea de a identifica astfel de situaţii încă din faza de demarare a procedurilor de achiziţie publică şi să poată sesiza imediat ANI în cazul unui potenţial conflict de interese.

Totodată, pentru a se asigura sumele necesare onorării cererilor de plată şi rambursării cheltuielilor eligibile către beneficiari, în cadrul Programelor Operaţionale, au fost promovate lunar Hotărâri de Guvern care prevedeau alocarea de fonduri cu această destinaţie din alte categorii de venituri".

Măsuri suplimentare pentru creşterea gradului de absorbţie

Ministerul Dezvoltării mai are în vedere derularea unor măsuri până la sfârşitul acestui an. Printre acestea se numără stabilirea procentului de supracontractare la nivel de program (140%) şi nu de axă prioritară, aşa cum este reglementat în prezent, astfel încât să fie permisă utilizarea economiilor înregistrate ca urmare a finalizării licitaţiilor, precum şi utilizarea alocărilor bugetare disponibile ca urmare a aplicării corecţiilor financiare, precum şi îmbunătăţirea sistemului de verificare a achiziţiilor publice prin responsabilizarea instituţiilor implicate în sistemul de verificare şi control al procedurilor de achiziţii publice cu finanţare din fonduri europene, prin asumarea atât a măsurilor dispuse în urma misiunilor de control, cât şi a efectelor negative generate de un control necorespunzător.

Alte măsuri pe care ministerul de resort urmăreşte să le pună în practică sunt simplificarea şi standardizarea fişelor de date a achiziţiei, inclusiv a criteriilor de calificare şi atribuire, introducerea standardelor de cost şi calitate pentru toate tipurile de achiziţii; reducerea birocraţiei prin eliminarea avizelor şi acordurilor în faza de pregătire a proiectelor cu finanţare europeană; dar şi realizarea unui Ghid unic de interpretare a modului de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare, care să cuprindă punctele de vedere uniformizate ale tuturor instituţiilor în verificarea achiziţiilor publice.

Aplicarea legislaţiei achiziţiilor publice şi dificultăţile în identificarea finanţării până la rambursare - cele mai frecvente probleme

Potrivit surselor citate, proiectele cele mai importante derulate prin POR au fost contractate în cadrul axei prioritare 1 - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", unde au fost contractate 123 de proiecte, în valoare de 603,25 milioane euro, pentru cei şapte poli de creştere: Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov.

O altă axă prioritară cu proiecte de importanţă majoră pentru POR este axa 2 - "Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport", în cadrul căreia au fost încheiate 142 de contracte, în valoare de 979 milioane euro. Până în prezent, au fost finalizate 59 de proiecte, prin care au fost reabilitaţi/modernizaţi 1.160 de kilometri de drum judeţean şi străzi urbane.

Printre cele mai frecvente probleme întâlnite în procesul de accesare a fondurilor europene se numără, potrivit reprezentanţilor MDRAP, aplicarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice, care a generat aplicarea unor corecţii financiare individuale ce au afectat implementarea proiectelor, precum şi identificarea cu greutate a surselor de asigurare a finanţării pentru implementarea proiectelor, până la momentul rambursării sumelor de către AM POR.

8.279 de proiecte depuse

În cadrul POR au fost depuse 8.279 de proiecte, în valoare de circa 8 miliarde de euro - echivalentul a 217,7% din alocarea FEDR pentru POR. Până în prezent, au fost aprobate 3.552 de proiecte, din a căror valoare totală fondurile prin FEDR se ridică la 4,369 miliarde de euro. Totalul plăţilor în cadrul POR (FEDR+Prefinanţare+Buget de stat) se ridică la 1,679 miliarde euro, din care sumele din FEDR şi valoa-rea prefinanţării acordate totalizează 1,49 miliarde euro, reprezentând 40,02% din sumele FEDR alocate pentru perioada 2007-2013.

Alocarea totală pe POR se ridică la 4,4 miliarde euro, din care 3,726 miliarde euro reprezintă alocarea FEDR şi 0,7 miliarde euro - contribuţia naţională şi bugetul local.

În anul 2013, au fost rambursate de către CE sume în valoare de 181 milioane euro, la care se vor adăuga, în cateva luni, 357 milioane euro - sume din FEDR autorizate şi plătite de către minister beneficiarilor şi care urmează să fie solicitate de la Comisia Europeană.

Analiza activităţii POR pe anul 2012 şi a stadiului său actual au evidenţiat faptul că acesta îşi menţine statutul de cel mai performant program operaţional din România, atât la capitolul absorbţie, cât şi din punctul de vedere al res-pectării indicatorilor, a precizat, recent, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale (foto).

Oficialul a declarat: "Toţi indicatorii care au fost stabiliţi pentru POR au fost depăşiţi cu pes-te 100%. Să vă dau un exemplu: una dintre ţintele iniţiale era de a înfiinţa 15.000 de noi locuri de muncă până la finalizarea programului. Numai până la această oră, estimarea a ajuns la peste 22.500 locuri de muncă directe, la care se adaugă locurile de muncă indirecte. Aşadar, ţinta a fost deja depăşită".

Ministrul Dragnea a anunţat şi deciziile adoptate cu privire la realocarea unor sume în cadrul programului. Astfel, 100,8 milioane de euro, sumă rezultată din economii la alte proiecte aflate în implementare şi din corecţii, va fi realocată de pe axele 1, 3 şi 5 pentru finanţarea proiectelor de eficientizare termică a blocurilor de locuinţe. Alte realocări aprobate vor fi utilizate în vederea finanţării achiziţiei de utilaje la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, pentru monumente istorice şi culturale, dar şi pentru infrastructura de turism.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb