Democraţie cu D de la Dubă!

România se rostogoleşte tot mai repede (că sigur, era mai de mult!) spre tărîmul unei "democraţii" atît de originale, încît nimeni n-ar putea să o mai recunoască, indiferent ce manual sau experienţă istorică ar folosi ca sistem de referinţă. La începuturi, multă lume a crezut că originalitatea va rezulta din faptul că democraţia noastră va fi una cu un singur partid! Desigur, foarte "democratic", iubitor de libertate şi de libertăţi cînd este vorba despre membrii săi fruntaşi şi favoriţi lor! Un nucleu stabil, solid, înconjurat de cîteva formaţiuni satelit, mai mari sau mai mici, după trebuinţă, astfel încît eternizarea sa la putere să aibă aerul unei schimbări periodice de decor, aşa cam ca în piesele lui Eugen Ionesco. N-a fost să fie, soarta ne-a ferit! De fapt nu atît soarta, cît unele mici amănunte "concret-istorice": haita iniţială a fost prea mare şi, în mod natural, s-a împărţit în cîteva haite mai mici, mai ales că dispunea de un excedent de masculi alfa!; în al doilea rînd, o scurtă vreme au umblat printre noi cîteva personaje coborîte din istorie, care au mai apucat să explice celor din noile generaţii, adunaţi pe lîngă ei, că democraţia cu un singur partid nu funcţionează decît într-un singur sens: acela marcat de eşecurile care duc, fără greş, în dictatură. Ca argument, oamenii cu pricina nu aveau altceva decît anii lor lungi de puşcărie, petrecuţi în calitate de lideri ai unor partide istorice ale României, în deplină "libertate de conştiinţă", asigurată de lagărele de exterminare ale regimului "partidului unic", prin excelenţă. În faza a doua a experimentelor menite să definitiveze soluţia originalităţii noastre democratice, s-a încercat construirea un sistem politic "fără partide politice"! Totul era o "societate civilă", îndesită cu epoleţi, întinsă peste tot şi peste toate, ca un gingaş cîmp de sulfină! Experimentul a fost teribil de interesant, a reuşit de minune, doar pacientul a murit; politic, desigur! Acum, chiar dacă nu mai este de mult originală, cineva se joacă de-a soluţia "partidului prezidenţial"; doar că a greşit timingul, ingredientele şi reţeta după care trebuie amestecate! Cînd "cei mari", care supraveghează democraţia din ograda noastră, au văzut şi au înţeles că nu o să ne descurcăm niciodată singuri, cu tema asta a originalităţii, ne-au dat ei o soluţie, să rezolvăm o dată pentru totdeauna tevatura: "democraţia procurorilor". Tema corupţiei din România a fost ridicată la rang de criteriu al integrării şi preluată ca modalitate de presiune politică prin mecanismele instituţionale ale UE. De rîsul curcilor, am ajuns ca un comisar european din Italia să ne tragă de urechi în această materie subtilă! Adevărul este că unul mai calificat nici nu se putea, ţinînd cont de proporţiile corupţiei ca fenomen social, economic şi politic în Italia! A fost inventat şi un personaj politic local, cu rolul de a ne spune, nouă, cît suntem de corupţi, şi lor, cît suntem de îndărătnici în combaterea corupţiei! Desigur, un procuror! Instituţiile tip "procuror" s-au înmulţit peste noapte ca ciupercile după ploaie, iar funcţionarea lor a devenit tema centrală a democraţiei noastre, odată cu numirea lui X şi a nimănui altcuiva în funcţia de Procuror General, ori în cea de Procuror şef al DNA, unde ar trebui să rămînă pentru eternitate!!! Între timp, un procuror a ajuns şi prim-minstru!!!! Ce să vezi, însă, minune mare: deşi ne-am transformat în procuroro-democraţie, corupţia umblă liberă pe străzi, mai rău ca adunătorii de cadavre, în vremea ciumei, ba mai rău, corupţia e la ea acasă prin toate palatele puterii. N-avem zi de la Cel de Sus, fără ca Preşedintele să nu ne spună că Premierul e corupt şi apărător înrăit al corupţiei, iar Premierul să nu ni-l arate cu degetul pe Preşedinte, ca întruchipare a hidrei Corupţiei, ameninţîndu-l public cu puşcăria, după ce nu o mai avea imunitate; ca orice procuror care se respectă! Pe toate celelalte fronturi, procurorii "lor" şi procurorii "noştri" se află în cea mai aprigă întrecere pentru titlul de "procuror fruntaş în muncă", adică cel care trimite în spatele gratiilor, sau măcar în tribunal, pe cît mai mulţi dintre "ai lor"!!! Ca în orice bătălie, mai sunt şi victime, căzute nu sub focul inamic, ci al trupelor proprii, aşa încît, din cînd în cînd, vedem şi spectacolul dizgraţios al cîte unui procuror ajuns pe banca acuzării, din vina altui procuror, desigur! Ceva îmi spune că periplul nostru istoric în căutarea lînii de aur a originalităţii democratice nu se va opri aici. După eşecul democraţiei procurorilor, care se profilează deja, îşi aşteaptă rîndul alte şi alte soluţii originale, de la "democraţia serviciilor secrete", la "democraţia deplină a oligarhilor", şi de la "democraţia bîlciului mediatic", la "democraţia carcerală", ori "de drepţi". Singura veste bună ar putea fi aceea că, pe fondul scăderii tot mai accentuate a apetitului pentru democraţia veritabilă, în spaţii politice excepţionale, cum sunt Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite, recentele noastre experimente anti-democratice, ne-ar putea plasa în rîndul "proto-croniştilor"! Putem da lecţii, deja, cînd vine vorba despre democraţie cu D, de la dubă!