Cei 340 de salariaţi ai Societăţii Turol din Olteniţa sunt disperaţi deoarece nu şi-au primit salariile de două luni de zile, informează Rompres. În 2004, Societatea Turol a fost privatizată, acţionarul majoritar devenind societatea Timpuri Noi Trading,care deţine 96 la sută din acţiuni, în asociere cu PAS Turol, ce are un pachet de acţiuni de 2%. Deşi prin contractul de privatizare, încheiat în luna septembrie anul trecut, se prevede ca, pe o perioadă de 5 ani, să fie menţinute atît activitatea cît să personalul existent, în luna februarie, cei 340 de salariaţi au fost trimişi acasă deoarece a fost sistată furnizarea energiei electrice. Salariaţii au primit promisiuni că vor fi retribuiţi cu 75 la sută din salariu în această perioadă, însă sunt îngrijoraţi deoarece nu există resurse financiare pentru plata acestor drepturi şi nici perspective pentru reluarea activităţii. Societatea produce piese turnate din fontă. Administratorul Societăţii Timpuri Noi Trading nu s-a întîlnit niciodată cu salariaţii.
Fără salarii de două luni la Turol Olteniţa
F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 22 martie 2005