Ferrari insistă ca oferta publică iniţială să evalueze compania la 12,4 miliarde de dolari

Andrei Stan
Companii / 9 octombrie 2015

Râvnitul status al Ferrari, de producător de maşini pentru persoanele super-bogate, ajută compania să crească valoarea sa într-o ofertă publică iniţială la 12,4 miliarde dolari (11 miliarde de euro), conform unor persoane familiare cu situaţia, citate de Bloomberg.

Intervalul de preţ al ofertei ar putea fi publicat cel mai devreme vineri, iar prezentările către posibilii investitori sunt programate pentru săptămâna viitoare, au spus sursele.

Evaluarea s-ar putea modifica pe fondul volatilităţii pieţei provocată de izbucnirea scandalului din jurul Volkswagen, care a trişat în timpul testelor de poluare ale unora dintre modelele diesel ale grupului, cu ajutorul unui soft ilegal.

Directorul general al Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, care este şi preşedinte ale Ferrari, a insistat în ultimele luni că marca trebuie evaluată ca un producător de bunuri de lux, cum sunt Prada şi Hermes International, nu ca un producător de automobile.

Acele companii sunt tranzacţionae la peste 20 de ori profitul operaţional, mai mult decât dublu comparativ cu media evaluărilor producătorilor auto.

"O evaluare ca un producător de lux este justificată de capitalul Ferrari, marjele de profit şi lipsa de elasticitate a preţurilor", a declarat Adam Wyden, fondator al ADW Capital Partners, companie care deţine acţiuni Fiat Chrysler.

Ferrari ar putea fi evaluată la o valoare de 12-14 ori mai mare decât a profitului obţinut înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (Ebitda) şi estimat pentru 2015, a spus una dintre surse.

Anul trecut, Ferrari a obţinut un profit Ebitda de 693 de milioane de euro şi o marjă din vânzări de 25%.

Profitul Ferrari a urcat în primul semestru cu 8,9%.

Reprezentanţii Fiat Chrysler şi Ferrari au refuzat să comenteze.

Ferrari a dus o politică de restricţionare a vânzărilor la circa 7.000 de automobile pe an pentru a proteja reputaţia premium a maşinilor, dar intenţionează totuşi să majoreze producţia, care include modele precum 488 Spider, de 235.000 de euro, de la circa 7.200 de vehicule în acest an la 9.000 de unităţi în 2019.

"Ferrari este o legendă datorită valorii brandului şi a istoricului de profitabilitate", a declarat Lapo Elkann care, împreună cu fratele său, John Elkann, preşedinte al Fiat, face parte din familia Agnelli ce controlează compania auto.

Acesta a arătat într-un interviu acordat la Milano că la Ferrari "nu vinzi o maşină, vinzi un vis".

UBS Group, Merrill Lynch, Banco Santander, Mediobanca şi JPMorgan Chase&Co. acordă consultanţă Ferrari în procesul de lansare a ofertei publice iniţiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb