Fonduri administrate de Franklin Templeton au cumpărat vineri pachete de acţiuni reprezentând cumulat 0,012% din titlurile OMV Petrom (SNP), pentru 2,6 milioane lei (580.000 de euro).
Titlurile au fost cumpărate la un preţ mediu de 0,378 lei/acţiune, cotaţie foarte apropiată de nivelul de la finalul şedinţei de joi, rezultă dintr-o raportare transmisă Bursei de intermediarul operaţiunii, ING Bank, potrivit Mediafax.
Cea mai mare parte a acţiunilor au fost achiziţionate prin trei deal-uri, iar restul direct din piaţa principală.
Fonduri administrate de Franklin Templeton au reînceput să cumpere acţiuni OMV Petrom în luna mai, iar de atunci au achiziţionat cumulat 0,094% din capitalul social al companiei petroliere, pentru aproape 19 milioane lei (4,3 milioane euro).
Fonduri ale Templeton au cumpărat şi anul trecut acţiuni la OMV Petrom şi au plătit aproape 2 milioane euro pentru 0,035% din titlurile companiei petroliere.
Franklin Templeton administrează Fondul Proprietatea. Cele două companii sunt reprezentate în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom de preşedintele executiv al Franklin Templeton, Mark Mobius.
Grupul austriac de petrol şi gaze OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, în timp ce statul român controlează, prin Ministerul Economiei, un pachet de 20,63%. Fondul Proprietatea are o participaţie de 20,11%, iar mai mulţi acţionari cumulează 8,24% din titluri.
Acţiunile OMV Petrom au încheiat şedinţa bursieră de vineri în creştere nesemnificativă, cu 0,05%, la 0,3781 lei. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 21,417 miliarde lei (4,775 miliarde euro).