Andrew şi Tristan Tate au părăsit România joi dimineaţă, deşi erau sub interdicţie de a călători, au declarat surse pentru BBC. Se pare că aceste restricţii au fost ridicate de procurorul de caz.
Cei doi ar fi plecat cu un avion privat Gulfstream G550 de pe Aeroportul Băneasa, cu destinaţia Fort Lauderdale, SUA, potrivit BoardingPass.
DIICOT transmite lămuriri într-un comunicat de presă. Aceştia precizează:
"Cu privire la doi inculpaţi, persoane cu dublă cetăţenie, americană şi britanică, aflaţi sub măsura controlului judiciar în cadrul dosarelor penale în care sunt cercetaţi de către procurorii DIICOT - Structura Centrală, facem următoarea precizare: cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar a fost respinsă, aceasta fiind menţinută în ambele dosare în care se efectuează urmărirea penală."
"A fost admisă solicitarea privind modificarea obligaţiei impuse inculpaţilor de a nu părăsi teritoriul României, celelalte obligaţii fiind menţinute de către procurorii DIICOT, inclusiv cea referitoare la prezentarea în faţa organelor judiciare la fiecare chemare, cu atenţionarea că încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu o măsură privativă de libertate superioară", adaugă Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
"Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", mai precizează oficialii DIICOT în comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 12:26)
drum bun , cale batuta acestor proxeneti imputiti... au plecat diavolii de pe sfantul pamant romanesc
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 12:31)
Proxeneti prin onlyfans si videochat. Sistemul ii ura fiindca nu erau Woke si pro-Greta, si pt ca erau anti-razboi.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 13:18)
Cică vor reveni, altfel vor fi puși īn urmărire internațională. Dixit Ciolacu. Să ne spună ceva și sofisticatul Hurezeanu de la Europa Liberă.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 14:24)
Nici nu se putea altfel , fara probe , sa faci puscarie doi ani este abuz inimaginabil . vreau sa vad daca se intorc impotriva statului roman pentru despagubiri . cand ” victimile ” sunt de partea ” agresorului ” atunci dosarul este o comedie proasta .
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 14:32)
De ce nu au fost expulzați īn Marea Britanie. Presa scrie că erau așteptați.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2025, 14:44)
Ne pleacă valorile…
Ce mai fac fetele fără ei!!!