Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a avut azi o întâlnire de lucru cu Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare regională, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Comisarul Hahn a apreciat progresele importante realizate în ultimul an de zile pentru absorbţia fondurilor europene pe POS-T, informând că ieri a semnat aprobarea finanţării pentru proiectele de autostradă Nădlac - Arad şi Orăştie - Sibiu.
"În perioada septembrie 2010 - septembrie 2011 am reuşit să semnăm 89 de contracte cu finanţare europeană, în valoare de 1,6 miliarde de euro. În următoarele săptămâni vom semna alte 8 contracte în valoare de aproape 350 milioane de euro, ceea ce înseamnă că până la sfârşitul acestui an vom avea contractată întreaga alocare de 2 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură rutieră. În ceea ce priveşte plăţile pentru proiectele co-finanţate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), pentru 2011 estimăm că ele vor fi de 135 milioane de euro, din care 75 milioane euro au fost deja plătiţi. Legat de proiectele de autostrăzi aflate în implementare şi co-finanţate din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, până la sfârşitul acestui an vom înregistra plăţi de aproape 830 milioane de euro. Nu în ultimul rând, semnarea până la sfârşitul anului a contractelor pentru reabilitarea tronsoanelor de cale ferată de pe Coridorul 4 pan-european va genera plăţi de aproape 80 milioane de euro reprezentând avansuri", a declarat ministrul Anca Boagiu.