IOHANNIS LA CASA ALBĂ Donald Trump: Viitorul României este foarte, foarte strălucit

V.I.
Politică / 21 august 2019

Sursa foto: presidency.ro

Sursa foto: presidency.ro

Actualizare - Declaraţie comună: SUA reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Visa Waiver, transmite Agerpres.

"Ca preşedinţi ai României şi Statelor Unite ale Americii, acţionăm împreună, ca prieteni şi aliaţi, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust şi durabil. Prin parteneriatul nostru, care se aprofundează, vom crea noi oportunităţi pentru creşterea securităţii, dezvoltării şi prosperităţii şi pentru a răspunde mai bine provocărilor şi responsabilităţilor globale pe care le împărtăşim", se arată în declaraţie.

De asemenea, în textul documentului sunt rememorate Revoluţia din 1989 şi aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

"Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forţelor noastre armate şi pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităţilor. Militarii noştri acţionează umăr la umăr pentru apărarea libertăţii şi în vederea consolidării posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanţă strategică pentru securitatea transatlantică. De asemenea, căutăm să evităm riscurile de securitate care însoţesc investiţiile chineze în reţelele de telecomunicaţii 5G", se menţionează în declaraţia comună.

În document se precizează că România şi Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate naţională.

"Subliniem opoziţia noastră faţă de Nord Stream 2 şi alte proiecte care îi fac pe aliaţii şi partenerii noştri dependenţi energetic faţă de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potenţialul de a creşte prosperitatea statelor noastre, precum şi de a întări securitatea energetică a Europei. România şi Statele Unite vor analiza modalităţi de îmbunătăţire a climatului investiţional în domeniul energiei în beneficiul ambelor ţări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile", se afirmă în text.

---------------

Actualizare - Donald Trump i-a dăruit lui Klaus Iohannis o şapcă inscripţionată cu sloganul: "Make Romania Great Again"

Liderul american, cunoscut în campania sa pentru că purta şapca roşie pe care scria Make America Great Again (Să facem America măreaţă din nou), i-a dat cadou lui Klaus Iohannis o şapcă albă pe care scrie "Make România Great Again", care s-a traduce "Să facem România măreaţă din nou".

-------------

Actualizare - Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat speranţa, marţi, că la întâlnirea cu omologul său american, Donald Trump, discuţiile vor viza şi lupta anticorupţie din România, în contextul în care în acest domeniu există rezultate bune.

"Sper, pentru că avem rezultate bune şi aş dori să împărtăşesc acest lucru cu preşedintele Trump", a spus Iohannis, conform Agerpres.

Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat convingerea că acest subiect va fi discutat.

"Cred că acesta este omul care poate rezolva problemele cu corupţia din România. (...) Sunt o serie de ţări minunate ca România, dar au probleme mari cu corupţia", a afirmat Trump.

------------

Actualizare - Preşedintele american Donald Trump a afirmat, marţi, la întâlnirea cu omologul său român: Este o onoare să fim aici alături de preşedintele României. Avem o relaţie foarte bună cu România, mai bună decât oricând. Avem relaţii comerciale foarte bune. Sunt foarte mulţi români în SUA, oameni extraordinari, care au succes. E o comunitate foarte mare, sunt foarte multe afaceri româneşti aici. Şi să ştiţi că americanii iubesc românii.

Klaus Iohannis: Şi eu vă mulţumesc că m-aţi primit, e o plăcere să fiu aici şi acum avem ocazia să vorbim despre parteneriat. Facem tot ceea ce trebuie în domeniul NATO. Apreciem relaţiile foarte bune dintre cele două ţări.

Aceste scurte declaraţii, transcrise potrivit imaginilor difuzate de Antena 3, au fost făcute pentru presă, înaintea convorbirilor oficiale. Apoi, cei doi preşedinţi urmează să adopte o declaraţie comună care priveşte întărirea relaţiilor dintre cele două state.

---------------

Actualizare - Donald Trump reafirmă Parteneriatul dintre SUA şi România şi îşi exprimă susţinerea pentru eforturile României de a intra în programul Visa Waiver, se arată într-o declaraţie dată publicităţii de Casa Albă.

Titlul comunicatului este următorul:"Preşedintele Donald J. Trump celebrează parteneriatul nostru puternic cu România. Viitorul României şi al relaţiei României cu Statele Unite este foarte, foarte strălucit".

---------------

Preşedinţii României şi Statelor Unite ale Americii vor adopta marţi, la Washington, o declaraţie comună care priveşte întărirea relaţiilor dintre cele două state, transmite Agerpres.

Iohannis este primit la ora 21:00 la Casa Albă de omologul său american. Este a doua oară când preşedintele român este primit de Donald Trump la Washington. Cei doi vor aborda mai multe teme în discuţia care este programată să dureze o oră şi jumătate. Printre acestea se numără aprofundarea parteneriatului strategic, înzestrarea armatei, dezvoltarea relaţiilor din domeniul energetic, dar şi un subiect de interes pentru cetăţenii români: programul viza Waiver.

Klaus Iohannis le-a transmis jurnaliştilor, într-o discuţie informală, că este o întâlnire pe care ambii preşedinţi şi-au dorit-o de mai mult timp.

"Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate: Parteneriatul strategic, aspecte de securitate, NATO şi alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe energie. Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa Waiver. Aici trebuie să se mişte un pic lucrurile", a precizat şeful statului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Daca i-a dat o sapca se cheama ca nu a venit chiar cu mana goala. Aceasta vizita a fost un real succes!!!

    1. Viitorul Romaniei va foarte, foarte stralucit!.

      Vom avea munti de mămăligă si vor curge râuri de lapte...

      Cum isi permite sa-l contrazică pe guru Codita? 

      Foame mare prin latrinele turnatorului felix ?!!? Tratati-va cu odicolon ; daca tot nu merge bagati-va in cuve cu hasdoi-esopatru :))))

      Votam dancila, nu-i asa ? :)))))) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb