Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, vineri, la Bruxelles (Regatul Belgiei), cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, urmând să discute despre bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda acestei reuniuni este dedicată negocierilor privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.
Întâlnirea face parte din seria de reuniuni pe care Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, le are cu liderii statelor membre ale Uniunii în vederea pregătirii reuniunii extraordinare a Consiliului European din data de 20 februarie, privind negocierea viitorului buget multianual al Uniunii.
"Negocierile referitoare la bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 au intrat într-o nouă etapă, în care coordonarea acestui proces a fost preluată de către Preşedintele Consiliului European cu scopul obţinerii, cât mai rapid posibil, a unui acord la nivelul şefilor de stat şi guvern din Uniunea Europeană", arată sursa citată.