MARCEL CIOLACU: "Nu am nicio discuţie instituţională privind starea de alertă"

S.B.
Politică / 12 iunie 2020

"Nu am nicio discuţie instituţională privind starea de alertă"

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că, deşi este preşedintele Camerei Deputaţilor unde ar trebui să se aprobe din nou starea de alertă, nu are nicio discuţie instituţională pe această temă şi nu a văzut niciun document care să justifice prelungirea stării de alertă, informează news.ro.

Potrivit sursei citate, Ciolacu susţine că nu ar mai trebui să fie stare de alertă, ci o stare intermediară, care nu ar trebui să dureze mai mult de 15 zile. În plus, liderul PSD susţine că deschiderea sălilor de jocuri de noroc s-a decis pentru că "unul dintre consilierii lui Orban are o afacere cu păcănele".

Marcel Ciolacu a discutat, vineri seară, la Antena 3, despre prelungirea stării de alertă.

"A venit Guvernul cu un text, cum este normal? În Bulgaria, primul ministru vine săptămânal şi explică în ce stadiu se află pandemia, care sunt măsurile. L-am rugat pe domnul Arafat să ne explice cât de cât situaţia. Ne-a spus că nu este mandatat de Guvern. Până la urmă am obţinut un punct de vedere personal. În acest moment sunt preşedintele Camerei Deputaţilor unde urmează să se vină cu HG privind starea de alertă. În acest moment nu am nicio discuţie instituţională privind starea de alertă", a afirmat Marcel Ciolacu.

Acesta consideră că ceea ce face Guvernul este "bătaie de joc".

"Acest document ar fi trebuit dezbătut public. Astăzi au anunţat că se deschid jocurile de noroc, păcănelele. Unul dintre consilierii lui Orban are o afacere cu păcănele. Nu deschizi spitale, le ţii închise pentru boli cronice, dar deschizi păcănele, nu deschizi biserici. Cred că toate problemele s-ar rezolva dacă domnul prim-ministru şi-ar lua consilier medic. Dacă şi-ar mai lua şi un consilier preot, sunt ferm convins că s-ar deschide spitalele şi bisericile", am mai declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a precizat că, PSD fiind cel mai mare partid din România, aflat acum în Opoziţie, nu poate anunţa tranşant dacă va vota sau nu starea de alertă, pentru că "trebuie să cântărească mai bine".

Ciolacu consideră că sunt unele măsuri care ar trebui păstrate în continuare, dar cu altele PSD nu va mai fi de acord.

"Purtarea măştilor în interior, limitarea spectatorilor - nu cred că în acest moment la Sala Palatului se pot ţine spectacole cu 2000 de oameni. Carantina persoanelor care vin din zone..Cred că Guvernul poate continua cu astea. Dar achiziţiile publice ar trebui oprite.... Niciodată PSD nu va mai vota astfel de lucruri", a mai afirmat liderul PSD.

Potrivit acestuia nu ar trebui să mai fie stare de alertă, ci o stare intermediară care nu ar trebui să dureze mai mult de 15 zile.

"Mai mult, art 3 din legea 55 spune că Guvernul trebuie să vină în Parlament să motiveze prelungirea stării de alertă. Nu am văzut acest document, am înţeles că se lucrează", a mai declarat liderul PSD.

De asemenea, întrebat dacă are suspiciuni cu privire la modul în care se realizează testele, Ciolacu a afirmat: "Nu am suspiciuni, am certitudini. În momentul în care am anunţat că ne gândim dacă votăm prelungirea stării de alertă, deodată a explodat numărul de îmbolnăviri.. De ce au stopat-o pe Firea să mai testeze? A testat o singură zi, am înţeles că au găsit 2 îmbolnăviri şi din acel moment DSP a suspendat activitatea".

Preşedintele Klaus Iohannis şi reprezentanţii executivului au declarat în repetate rânduri că este necesară prelungirea stprii de alertă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Lume!Lume!Lume! PNL vinde aurul tarii normal cu ajutorul PSD care in 2018 a modificat legea privind regimul ariilor naturale protejate, iar acum ministrul mediului Costel Alexe a pus proiectul de ordin pe site privind scoaterea de suprafete din arii naturale protejate in scopuri miniere. Pentru cine a facut acest ordin? Ma gandesc ca pentru firma care a obtinut licenta de la ANMR pe 20 de ani sa exploateze aurul de la Rovina judetul Hunedoara. Exploatarea se face cu cianuri. Si mai vorbiti de Green Deal, iar aia o sa distruga toata zona si o sa lase un munte cianuri care nu se vor duce nici in 2000 de ani de acum incolo.Si ce credeti vor angaja 200 de persoane pe salariul minim. Normal aurul va fi luat aproape pe gratis. PSD a dat licenta, PNL da drumul la exploatare. PSD=PNL aceeasi mizerie.

    are si pretentii! Este evident ca nu e bagat in seama,desi ar trebui pt.ca poate face (si face!) f.mult rau din postul pe care il ocupa!

    1. ce rau a facut

    Puneti problema cu bisericile electoral

    Dumneavoastra electoral iar popii , financiar... 

    Cine doreste sa se roage , sa se inchine , o poate face oriunde

    Fiecare are o ,sau mai multe icoane 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb