Merkel susţine că există o problemă cu valoarea monedei euro

S.A.
Internaţional / 19 februarie 2017

Merkel susţine că există o problemă cu valoarea monedei euro

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că există o "problemă" cu valoarea euro, deoarece Banca Centrală Europeană (BCE) îşi adaptează politicile la membrii mai slabi din zona euro şi nu strict la Germania, relatează Reuters.

"Avem în acest moment în zona euro, desigur, o problemă cu valoarea monedei euro", a declarat Merkel în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, potrivit News.ro.

Ea a adăugat că Banca Centrală Europeană are o politică monetară care nu este orientată spre Germania, ci mai degrabă către ţări precum Portugalia, Slovenia sau Slovacia.

Merkel a completat: "Dacă încă am mai fi avut marca germană, aceasta cu siguranţă ar fi avut o valoare diferită de cea pe care o are euro în acest moment. Dar aceasta este o politică monetară independentă asupra căreia nu am vreo influenţă ca şi cancelar al Germaniei".

Observaţiile cancelarului german au venit după ce un consilier comercial al preşedintelui SUA, Donald Trump, a acuzat Germania că profită de un euro "extrem de subevaluat".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Romania de ce nu are euro desi toate facturile circula cu valoarea euro legate de gat, auto, imobil, curent, ... , tot, tot !!!

    1. România are încă o monedă proprie pe care ar putea-o devaloriza, având astfel o șansă de a recupera decalajele în privința dezvoltării economice. Polonia și Ungaria asta fac de două decenii.

      Isărescu menține leul legat de euro și distruge antreprenoriatul românesc.Dacă va continua, ajungem ca Grecia, o țară supraîndatorată, dar cu salarii de nivelul Bulgariei. :) 

    Germania benefiază de avantajul UE, o monedă slăbită de periferia UE pe baza căreia mașina de export a Germaniei funcționează din plin și rade industria din restul UE.

    1. Corect.

      Corect.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb