Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, s-a întâlnit ieri, la Tel Aviv, cu omologul său israelian, ministrul Protecţiei Mediului, Gilad Erdan, informează un comunicat remis redacţiei.
În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte din domeniile managementului resurselor de apă, al schimbărilor climatice, al deşeurilor şi al energiilor regenerabile. Cei doi miniştri au dialogat cu privire la cele mai eficiente soluţii de mediu adoptate în cele două ţări în domeniile amintite şi au agreat necesitatea aprofundării cooperării bilaterale între cele două ţări în domeniul protecţiei mediului.
Ministrul László Borbély a subliniat că a fost impresionat de tehnologiile din domeniul managementului resurselor de apă şi al serviciilor de furnizare de apă prezentate în cadrul expoziţiei WATEC, evidenţiind că "România are nevoie de experienţa firmelor care au dezvoltat tehnologii de vârf în domeniul resurselor de apă şi nu numai. Există o cooperare foarte bună între cele două state, dar trebuie să intensificăm în viitor dialogul între specialiştii noştri".
În acest sens, cei doi miniştri vor semna săptămâna viitoare o declaraţie comună de intenţie care va prevedea atât intensificarea cooperării, cât şi încheierea unui acord de colaborare în domeniul protecţiei mediului.