Parlamentul european propune ca agenţiile de rating să răspundă civil pentru evaluările emise

F. A.
Internaţional / 8 iunie 2011

Deputaţii europeni au pledat azi pentru răspunderea civilă a agenţiilor de rating pentru evaluările emise, s-au exprimat în favoarea creării unei fundaţii europene a ratingurilor de credit şi au solicitat atenţie sporită la calcularea ratingului datoriilor publice. Noile reguli aplicabile agenţiilor de rating ar trebui să clarifice inclusiv propriile metode de lucru, să încurajeze competiţia şi să reducă dependenţa faţă de aceste evaluări, potrivit unei rezoluţii a Parlamentului European.

Rezoluţia fără caracter legislativ, întocmită de Wolf Klinz, vine cu câteva săptămâni înainte de data la care Comisia Europeană va înainta propuneri legislative privind reglementarea activităţilor agenţiilor de rating.

Prin rezoluţie, deputaţii solicită Comisiei Europene să identifice modalităţile prin care agenţiile de rating pot fi trase la răspundere în baza dreptului civil din statele membre. De asemenea, rezoluţia sugerează că toate agenţiile de rating ar trebui să revizuiască acurateţea ratingurilor de credit realizate în trecut şi să pună aceste evaluări la dispoziţia autorităţilor de supraveghere, iar Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe ar trebui împuternicită să realizeze controale neanunţate în ceea ce priveşte aceste evaluări.

Un aspect controversat din această rezoluţie se referă la propunerea de creare a unei structuri care să contrabalanseze, la nivel european, cele trei mari agenţii de rating existente, considerate a avea o poziţie dominantă în Europa. Rezoluţia solicită Comisiei o evaluare detaliată în vederea înfiinţării unei fundaţii a ratingurilor de credit complet independentă, cu finanţare asigurată pentru primii 5 ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb