Cel puţin 105 persoane au murit şi alte 115 sunt date dispărute, în urma inundaţiilor şi a taifunului Utor, care au afectat mai multe zone ale Chinei, potrivit surselor internaţionale de presă, citate de Antena 3.
Provinciile din nord-estul ţării se confruntă cu inundaţii, în timp ce sudul ţării a fost lovit de taifunul Utor.
Presa chineză susţine că inundaţii la fel de puternice nu s-au mai produs de zeci de ani. Peste 250.000 de hectare de culturi agricole şi peste 8 milioane de oameni au fost afectaţi de inundaţiile din ultimele zile.