PREMIERUL MIHAI TUDOSE: "Sunt preocupat ca bugetele locale să aibă resursele necesare"

G.F.
Politică / 7 noiembrie 2017

Mihai Tudose (Sursa foto: Facebook)

Mihai Tudose (Sursa foto: Facebook)

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Asociaţiei Municipiilor din România au convenit măsuri pentru menţinerea bugetelor locale din 2018 cel puţin la nivelul veniturilor din acest an, astfel încât modificările Codului fiscal să nu afecteze fondurile de funcţionare şi de dezvoltare ale municipiilor, informează Executivul prin intermediul unui comunicat de presă.

În cadrul consultărilor care au avut loc astăzi, la Palatul Victoria, Guvernul a propus primarilor creşterea cotei defalcate din impozitul pe venit de care beneficiază municipiile de la 41,75%, cât este acum, la 43%, în contextul în care Guvernul are în vedere reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%.

Totodată, Executivul precizează că vor fi acordate compensaţii de la bugetul de stat, în situaţiile în care, şi după această majorare a cotei, bugetele autorităţilor locale pentru anul viitor vor fi afectate.

"Guvernul are în vedere o strategie de dezvoltare echilibrată pentru toate comunităţile locale. Ca prim-ministru, sunt la fel de preocupat ca bugetele locale, atât ale municipiilor, cât şi ale oraşelor mici şi comunelor, să aibă resursele necesare pentru funcţionare şi dezvoltare. Am venit în faţa dumneavoastră cu cifre bine fundamentate tocmai pentru a discuta cât mai concret cum stau lucrurile şi care este viziunea noastră pentru viitor", a subliniat premierul Mihai Tudose.

De asemenea, prim-ministrul a stabilit un mecanism de consultare permanentă cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, atât în ceea ce priveşte aspectele legate de finanţarea şi echilibrarea bugetelor locale, cât şi a celorlalte aspecte puse în discuţie de primari: modificarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice şi în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat.

Astfel, premierul a spus că în perioada imediat următoare Guvernul va discuta un act normativ privind parteneriatul public privat, care să ofere soluţii de finanţare autorităţilor locale.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb