Ramona Strugariu, copreşedinta REPER, cere partidelor din noua majoritate parlamentară să solicite urgent sprijin pentru monitorizarea internaţională a alegerilor prezidenţiale de către ODIHR/OSCE, relatează Agerpres. În contextul negocierilor pentru formarea guvernului, Strugariu face un apel pentru iniţierea demersurilor de observare internaţională a alegerilor.
"Avem un premier în funcţie care va face parte şi din viitorul guvern. De data aceasta, există timp suficient pentru a solicita şi pregăti această misiune. Guvernanţii pot lua această decizie împreună, chiar acum, în timpul negocierilor. Este momentul să demonstreze că le pasă de transparenţa procesului electoral şi de credibilitatea instituţiilor statului, care au foarte mult de recuperat la acest capitol. Dacă nu are nimeni, nimic de ascuns, acum este momentul să o demonstreze", a declarat Ramona Strugariu, într-un comunicat de presă.
Strugariu subliniază că un astfel de demers a fost iniţiat de Maia Sandu în Republica Moldova la alegerile prezidenţiale şi referendum, într-un context similar de război hibrid şi interferenţe din partea Rusiei. Ea consideră că monitorizarea internaţională a alegerilor prezidenţiale din România nu este doar oportună, ci şi obligatorie.
"Maia Sandu a făcut acelaşi lucru în Republica Moldova. Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a deschis misiunea de observare pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul constituţional pe 13 septembrie la Chişinău, cu 5 săptămâni înainte de data de 20 octombrie, data alegerilor, ca urmare a unei invitaţii din partea autorităţilor naţionale. Se poate pregăti întreaga infrastructură necesară, cu experţi pe termen lung şi pe termen scurt. Avem timp. Nu este nimic ruşinos sau problematic în acest demers, dimpotrivă, este un pas esenţial pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor în democraţie şi în procesul electoral. Avem nevoie de acest ajutor. Este o dovadă de responsabilitate faţă de oameni şi faţă de viitorul democratic al României", explică liderul REPER.
Partidul REPER a început încă din primăvară discuţii şi întâlniri cu reprezentanţii ODIHR/OSCE în perspectiva alegerilor comasate din iunie. Aceste discuţii nu s-au concretizat din cauza calendarului electoral şi a absenţei unei solicitări oficiale din partea României, conform unui comunicat de presă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2024, 13:56)
In cabina de vot sa stea cate un observator care sa le arate alegatorilor unde trebuie sa puna stampila nu unde i-a invatat tiktok
2. opinie
(mesaj trimis de Doru în data de 11.12.2024, 14:01)
Nu stiu ce naiba mai cauta partidu asta...nu au disparut odata cu alegerile europarlamaentare/parlamentare ?...chiar nu vad cat de ierelevanti sunt?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2024, 14:05)
Mai bine cerea ;
"monitorizarea internaţională a procesului
de votare a turului 1 a alegerilor prezidenţiale"
asa are si logica