Reuniunea Plenară a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului la Bucureşti

Mina Irina
Miscellanea / 26 mai 2016

Astăzi are loc, la Bucureşti, reuniunea plenară a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), a cărei preşedinţie este asigurată de România. Reuniunea a fost precedată de activităţile la nivel de experţi ale grupurilor de lucru şi comitetelor tematice desfăşurate în perioada 23-25 mai, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Pe parcursul celor trei zile, peste 200 de experţi şi reprezentanţi guvernamentali din 31 de state membre ale IHRA, 10 state cu statut de observator şi şapte organizaţii internaţionale partenere au discutat politici şi proiecte în domeniul educaţiei, cercetării şi memoriei Holocaustului din perspectiva relevanţei politice contemporane. Au fost prezentate rezultatele principalelor proiecte susţinute de IHRA pe aceste tematici, modul în care IHRA poate contribui la promovarea educaţiei, comemorării şi cercetării Holocaustului şi la consolidarea combaterii antisemitismului, rasismului, extremismului şi xenofobiei.

Reuniunea plenară a şefilor de delegaţii va analiza liniile strategice de dezvoltare a organizaţiei şi modul de acţiune al IHRA în subiecte precum protejarea siturilor memoriale, includerea problematicii Holocaustului şi genocidului în programele de studii, consolidarea cercetării academice pe aceste teme, consolidarea expertizei pentru identificarea şi prevenirea acţiunilor antisemite si rasiste.

Cu prilejul reuniunii de la Bucureşti a IHRA, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a înmânat Preşedintelui de onoare al Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, profesorul Yehuda Bauer, Ordinul National "Pentru Merit" în grad de Mare Ofiţer, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Cotroceni, la care au participat toţi delegaţii la Plenara IHRA.

România deţine Preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului în perioada martie 2016 - martie 2017. Activităţile preşedinţiei IHRA sunt coordonate de Ministerul Afacerilor Externe. Cea de-a doua reuniune plenară în timpul preşedinţiei deţinute de România la IHRA va avea loc în luna noiembrie la Iaşi, conform comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb