Roche România se alătură colegilor din 109 filiale ale companiei din întreaga lume, pentru cea de-a opta ediţie a "Roche Children"s Walk", o iniţiativă globală ce îşi propune să strângă fonduri destinate asistenţei pe termen lung a copiilor din Malawi şi din alte zone ale lumii, arată un comunicat de presă.
Donaţiile angajaţilor Roche România vor fi destinate, în proporţie de 50% proiectelor pe care Roche, în colaborare cu UNICEF şi European Coalition of Positive People, le desfăşoară în Malawi. Cealaltă jumătate a sumelor strânse cu ocazia acestui eveniment va fi direcţionată către o fundaţie din ţara noastră.
"Prin participarea la Roche Children"s Walk, angajaţii Roche România îşi exprimă solidaritatea faţă de copiii care au nevoie de ajutorul nostru. 50% dintre donaţiile voluntare ale colegilor mei vor fi direcţionate către o fundaţie din România. Mă bucur că angajaţii Roche România au răspuns acestui apel umanitar şi doresc să le mulţumesc că s-au alăturat colegilor lor din întreaga lume, în acest proiect global", a declarat Dan Zamonea, Director General al Roche România.