SENATORUL CARE ANCHETEAZĂ CREDITUL IOANEI BĂSESCU Patru egal cu unu

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Politică / 12 decembrie 2013

Patru egal cu unu

Preşedintele comisiei de anchetă în cazul creditului acordat de CEC Bank Ioanei Băsescu nu pare să se decidă cu privire la răspunsul la întrebarea: Câte împrumuturi de peste un milion de euro pentru persoane fizice a oferit CEC în 2013?

Astfel, dacă, luni, Cosmin Nicula, declara că ar fi vorba despre patru astfel de credite, ieri, domnia sa anunţa că, în acest an, banca de stat a acordat un singur credit de peste 700.000 euro pentru persoane fizice.

Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a precizat, miercuri, că membrii comisiei au, "în acest moment", un tablou complet cu privire la creditele acordate de CEC Bank anul acesta. Domnia sa a declarat: "Domnul Gheţea (n.r. Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank) nu a putut să facă precizări cu privire la nume, CUI, CNP, persoană fizică sau juridică, dar avem o situaţie completă asupra acestor credite. Pentru persoane fizice, anul acesta s-a dat un singur credit de peste 700.000 euro". Întrebat dacă respectivul credit este sau nu neperformant, domnia sa a precizat: "Nu ştiu, nu am analizat cât de performant sau cât de neperformant este acest credit. Astăzi am primit aceste informaţii pe care le-am solicitat ieri (n.r. marţi), prin intermediul comitetului de direcţie. Domnul preşedinte a venit şi ne-a adus această informaţie. Per total, anul acesta s-au dat în jur de 180 de credite. Nu cred că şi-a permis cineva să ne ofere informaţii false sau, dacă a făcut-o, înseamnă că situaţia este complicată. Veţi vedea în raport datele corecte pe care CEC Bank le-a pus la dispoziţia comisiei. Dacă luni (n.r. 16 decembrie) vom reuşi să concluzionăm, miercuri, biroul permanent al Senatului va avea raportul final".

Înainte de începerea şedinţei de audiere, Cosmin Nicula a explicat că membrii comisiei au semnat certificate de confidenţialitate, în vederea primirii informaţiilor pe care Radu Graţian Gheţea a refuzat să le ofere luni, pe 9 decembrie, când a invocat legea secretului bancar.

Întrebat dacă noile documente acoperă prevederile privind secretul bancar şi dacă, astfel, preşedintele CEC Bank va putea să ofere informaţiile necesare, Cosmin Nicula a răspuns afirmativ.

Radu Gheţea a continuat să invoce secretul bancar

Cu toate că membrii comisiei de buget-finanţe au semnat certificate de confidenţialitate, preşedintele CEC Bank a invocat din nou secretul bancar la audierea de ieri. Cosmin Nicula a declarat: "Domnul Gheţea a invocat din nou secretul bancar şi noi am invocat faptul că am semnat acele documente de confidenţialitate. Având ORNISS-ul (n.r. Certificatul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat), eu am putut să solicit aceste date. Au fost unele informaţii pe care le-am solicitat şi la care s-a invocat acest secret bancar, motiv pentru care am prelungit programul de lucru şi vom continua luni, din nou, cu audierile, la care, de această dată, va participa, pe lângă domnul Gheţea, şi domnul viceprim-ministru Daniel Chiţoiu. Luni la ora 12:00, preşedintele CEC Bank şi viceprim-ministrul urmează să participe la audieri. Vor fi audiaţi în acelaşi timp".

Întrebat care sunt detaliile pe care preşedintele CEC Bank nu le-a putut oferi, Cosmin Nicula a precizat: "Au fost solicitate informaţii cu caracter personal din partea unor colegi de-ai mei din comisie".

În ceea ce priveşte informaţiile pe care comisia le-a primit din partea oficialului băncii, senatorul a declarat: "Avem informaţii care vor fi cuprinse în raportul final, privind creditele neperformante. Am primit lămuriri şi în ceea ce priveşte creditele acordate acelor autorităţi locale (n.r. primăriile Cluj-Napoca şi Braşov), inclusiv privind creditele acordate în cursul acestui an, atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. Unele din ele sunt cu caracter personal, privat, secret, care nu pot fi date publicităţii. Există şi alte primării, în afară de Cluj şi Braşov, care au primit credite foarte mari de la CEC Bank, unele mai mari de 40 milioane de euro. Le veţi vedea în raport".

Comisia de buget-finanţe nu a cerut punct de vedere din partea Băncii Naţionale a României (BNR) cu privire la încălcarea legii privind secretul bancar, însă va solicita informaţiile necesare Ministerului Finanţelor Publice (MFP), acţionarul unic al CEC Bank, a mai spus Cosmin Nicula. Domnia sa a subliniat: "N-am cerut un punct de vedere de la BNR. Consider, în schimb, că Parlamentul este for tutelar asupra a ceea ce se întâmplă cu administraţia publică centrală şi, în acelaşi timp, are drept de exercitare a controlului asupra guvernului României. Am solicitat, prin Ministerul Finanţelor Publice, care este acţionarul unic al CEC, ca, luni, vicepremierul Daniel Chiţoiu să prezinte aceste informaţii, care au fost invocate ca secret bancar. Eu consider că Parlamentul are dreptul să solicite aceste informaţii, atât timp cât asupra guvernului poate avea oricând drept de control. Nu este mai presus Parlamentul decât secretul bancar pe care l-a invocat domnul Gheţea aici, dar asupra guvernului poate avea drept de control, iar MFP face parte din guvernul României. Mi se pare normal ca acţionarul unic să poată să aibă acces la orice tip de informaţie când vorbim de bani publici".

Radu Gheţea: "CEC Bank este pe profit de şapte ani"

Ca reacţie la declaraţiile făcute luni de ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu, privind faptul că CEC Bank ar înregistra o pierdere netă, Radu Gheţea a declarat, ieri, la ieşirea din audiere, că banca este, de fapt, pe profit. Domnia sa a precizat: "Am avut o discuţie destul de lungă şi foarte interesantă. Mulţumesc comisiei pentru că mi-a permis să explic o serie întreagă de lucruri privind activitatea băncii. Am predat, de asemenea, o serie de informaţii care mi-au fost solicitate în întâlnirile pe care le-au avut colegii mei ieri (n.r. marţi) şi, respectiv, pe care le-am avut eu luni. Aş vrea să vă spun că, despre acest subiect sau despre această discuţie în comisie, nu am altceva de adăugat. În schimb, aş vrea să menţionez, pentru că în ultima perioadă, în mass-media, au apărut o serie de informaţii cu privire la faptul că banca ar fi pe pierdere, aceasta nu este o informaţie reală. Este vorba de faptul că, în contabilitatea băncii, se înregistrează impozitul amânat, aferent filtrelor prudenţiale, iar la sfârşitul anului se înregistrează veniturile din pierderea fiscală. Dacă se face acest calcul, banca este pe profit, aşa cum a fost în ultimii şapte ani şi aşa cum a fost şi în ultimii trei ani, când sistemul bancar a înregistrat pierderi importante".

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a intrat, ieri, în sala de şedinţe, la ora 11:15, în condiţiile în care, la ora 10:00, preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, era programat să vină la audieri pentru a oferi date suplimentare, "cu caracter statistic", potrivit declaraţiilor de luni ale domniei sale. Preţ de mai bine de o oră, membrii comisiei, împreună cu oficialul CEC Bank, au discutat în biroul senatorului PSD Cosmin Nicula, preşedintele comisiei.

Luni, vicepremierul Daniel Chiţoiu a declarat că activitatea managerială a CEC Bank nu a adus impulsul dorit, adăugând că a propus, încă din vară, o conducere dualistă, formată din Directorat şi Consiliu de Supraveghere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb