Sinteza zilei: Gâdea şi Ciuvică, în direct în studiourile DNA

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 26 iulie 2013

Sinteza zilei: Gâdea şi Ciuvică, în direct în studiourile DNA

Dosarul în care directorul general al Antena TV Group este cercetat pentru că l-ar fi şantajat pe administratorul CS&RDS a ajuns la faza în care vedete media au ajuns să ofere declaraţii la DNA. Directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, şi Mugur Ciuvică, directorul Grupului de Investigaţii Politice, s-au prezentat ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde au oferit declaraţii în dosarul mai sus menţionat. Societatea Antena 3 SA este urmărită penal pentru complicitate la şantaj, directorului firmei, Mihai Gâdea, fiindu-i aduse la cunoştinţă învinuirile, în calitate de reprezentant al societăţii. Comunicatul DNA precizează: "În cauza penală referitoare la infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpatului Alexandrescu George Sorin, director general al Antena TV Group, cât şi cu privire la învinuiţii Voiculescu Camelia-Rodica, Matiescu George Daniel şi persoanele juridice S.C. Antena TV Group S.A. şi S.C. Intact Publishing S.R.L., ale cărei aspecte au fost mediatizate prin comunicatele de presă din datele de 30 mai 2013 şi 11 iulie 2013, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de persoana juridică S.C. Antena 3 S.A. în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de şantaj".

Vizibil iritat după întâlnirea cu procurorii, Mugur Ciuvică a fost foarte acid la ieşirea din sediul DNA: "Nu i-am întrebat dacă m-au pus sub învinuire. Prima prostie care m-au întrebat a fost cum am intrat în posesia documentului. Le-am spus că e o acţiune de poliţie politică a DNA împotriva trustului Intact şi că nu-mi amintesc cum am intrat în posesie şi că nu le-aş spune nici dacă mi-aş aminti pentru că responsabilitatea mea este să-mi protejez sursele".

"M-au întrebat dacă a venit cumva de la cineva din Antene. Sunt emoţionat faţă în faţă cu băsismul iar aici toate birourile sunt tixite de băsism. Teamă nu cred că-mi e. Dacă aşa vreţi să interpretaţi. Pe mine frica mă înrăieşte, nu mă face găină. Nu mă aşteptam să mă cheme la DNA pentru ce spun la televizor. Dar văd că ăsta era planul.

Am venit aici de curiozitate. Băsismul e urât în general şi cea mai băsistă instituţie din ţară în afară de Cotroceni e aici". Deranjat de insistenţa unei jurnaliste, Ciuvică i-a cerut acesteia să nu-i mai pună întrebări cretine. În schimb, Mihai Gâdea consideră că vizita sa la DNA nu ar trebui să intereseze presa, spunând acest lucru reporterilor aflaţi la ieşirea din instituţie: "Nu a fost nimic spectaculos. Eşti invitat, sunt doi domni care îţi pun întrebări. Convingerea mea este că Antena 3 nu are nicio legătură cu acest caz. Sunt martor, am fost martor, am dat declaraţie, nu e niciun fel de lucru care ar trebui să vă preocupe pe voi". Tot în calitate de martor în acest caz a fost citat ieri şi Şerban Pop, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Din spirit de solidaritate cu colegul lor Mihai Gâdea, au fost prezenţi la sediul DNA, fără a-i trece pragul, jurnalistul Adrian Ursu şi realizatorul TV Mircea Badea.

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV. Alexandrescu a fost arestat preventiv din 31 mai până în 6 iunie, când Tribunalul Bucureşti i-a înlocuit măsura dispusă de Judecătoria Sectorului 1 cu interdicţie de a părăsi ţara. Sorin Alexandrescu a depus, în 22 iulie, o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5, pentru denunţ calomnios în cazul administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, în care a arătat că acesta a folosit date false sau eronate atunci când l-a denunţat la DNA. În 11 iulie, procurorii au extins cercetările în dosarul lui Sorin Alexandrescu şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de Camelia Rodica Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA şi la SC Intact Publishing SRL, şi de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la şantaj. De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA şi SC Intact Publishing SRL, pentru şantaj, potrivit DNA. Potrivit actelor întocmite de procurori, în perioada 16 aprilie - 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de directorul general al Antena TV Group, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru acesta şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.

Fostul şef al ANAF, urmărit penal

Fostul şef al ANAF, Şerban Pop, este, începând de ieri, şi el urmărit penal în acest dosar, comunicatul DNA prezentând învinuirile care i se aduc: "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Pop Şerban, preşedinte al A.N.A.F. la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii de foloase pentru altul. Din Ordonanţa de extindere a cercetărilor şi începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat, în esenţă, următoarea stare de fapt: În calitatea sa de preşedinte al A.N.A.F., în perioada ianuarie - aprilie 2013, învinuitul Pop Şerban, în virtutea atribuţiilor de serviciu, a fost informat în mod oficial cu privire la faptul că o echipă de control a Gărzii Financiare - Comisariatul General a efectuat un control încrucişat la două societăţi comerciale, din care una era reprezentată de partea vătămată. Prin intermediul echipelor de control, învinuitul a intrat în posesia unor documente şi, cu toate că era ţinut să păstreze confidenţialitatea asupra activităţilor desfăşurate, în luna aprilie 2013, Pop Şerban i-a prezentat inculpatului Alexandrescu George Sorin informaţii, ce nu erau destinate publicităţii, referitoare la derularea controlului dispus de conducerea Gărzii Financiare dar şi cu privire la documente a căror publicare ar fi compromis imaginea publică şi credibilitatea persoanelor juridice supuse controlului Gărzii Financiare. În acest context, Pop Şerban i-a remis efectiv inculpatului Alexandrescu George Sorin copii ale documentelor a căror lansare în spaţiul public ar fi fost de natură să compromită atât partea vătămată cât şi societatea comercială reprezentată de aceasta".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. dn.Dan,ai publicat un "material"ptr.? .titlul e de CACAO .RUSINE !

    1. Suntem bal-bal-balbaiti?

      Rusine Basescu, acesta e un titlu mai bun? 

      CORECTA precizare( au fost prezenţi la sediul DNA, fără a-i trece pragul, jurnalistul Adrian Ursu şi realizatorul TV Mircea Badea) e o eroare enorma ca Badea sa fie incadrat la jurnalisti.

      Ce are titlul?

      Nu cred ca titlul deranjeaza , mai degraba plimbarea celor 2 si frustrarea celor care ii considera idoli. Astept sa vad azi la A3 ca de fapt Basescu a provocat accidentul din Spania si toate relele lumii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb