Soluţia celor două state

Sorin Rosca Stanescu
Internaţional / 26 ianuarie

Sorin Rosca Stanescu

Rând pe rând, aliaţii occidentali ai Israelului insistă asupra unei soluţii a conflictului din Gaza, prin crearea celui de-al doilea stat pe teritoriul provinciei cunoscute drept Palestina şi unde evreii şi-au creat primul stat după exodul organizat de Moise. Joe Biden insistă tot mai apăsat în acest sens. Europenii, la fel. Li s-a alăturat ieri şi Marea Britanie. Israelul a ajuns peste noapte izolat în plan diplomatic.

La zi, situaţia este următoarea. După ce palestinienii au refuzat rezoluţia ONU din 1947, care prevedea întemeierea a două state în această regiune disputată şi explozivă, şi după ce un an mai târziu a fost creat statul Israel şi, în fine, după ce împotriva lui au fost declanşate mai multe războaie, astăzi doar 23% din teritoriul respectivei regiuni nu este israelian. Aceasta este suprafaţa pe care ar trebui să fie edificat statul palestinian. Iar palestinienii din Palestina, din Liban, din Siria, din Gaza, din Cisiordania, din Iordania şi din Ierusalimul de Est nu se împacă nici în ruptul capului cu acest deznodământ.

După rezoluţia ONU din 1947, situaţia din regiune, şi aşa destul de complicată după administrarea acesteia de către Perfidul Albion, a devenit deseori explozivă, culminând cu războaiele care au avut loc, toate câştigate de Israel şi cu Intifada, o mişcare populară de protest organizată de palestinieni. Dar de ce este atât de complicată crearea celui de-al doilea stat?

În primul şi în primul rând, pentru că palestinienii revendică întreg teritoriul regiunii şi asta în condiţiile în care ei niciodată până în prezent nu au reuşit să edifice acolo o organizaţie statală. În al doilea rând, pentru că atât israelienii cât şi palestinienii revendică Ierusalimul drept capitală a statului lor. Şi în fine, în al treilea rând, pentru că, aşa cum precizam mai sus, milioane de palestinieni s-au răspândit în întregul Orient Mijlociu şi chiar mai departe, în statele occidentale pe care declară că le urăsc, dar pe care le preferă ca spaţii de refugiu.

Astăzi, Curtea Penală Internaţională urmează să se pronunţe asupra acuzaţiilor de genocid care ar fi fost săvârşite de Israel, acuzaţii formulate şi iniţiate de Republica Sud-Africană. Vom asista probabil, peste câteva ore, la o decizie a Curţii Penale, care este definitivă şi executorie în teorie, dar neexecutorie în realitate. Aşa cum s-a văzut recent în cazul condamnării Rusiei, sentinţă prin care i s-a cerut lui Putin să încheie de îndată războiul din Ucraina. Sentinţa, oricare ar fi ea, va rămâne probabil în coadă de peşte. Cu toate astea, în pregătirea ei s-au cerut unele garanţii ambelor părţi implicate. Israelul nu a răspuns în niciun fel până în prezent acestor solicitări, de fapt garanţia asupra încetării focului, în timp ce Hamas s-a angajat ca, dacă şi Israelul se supune deciziei penale, să înceteze orice fel de ostilităţi.

În opinia mea, târâş-grăpiş, ne apropiem de o soluţie de pace. Care nu este uşoară. Şi care în mod obligatoriu va presupune în final o dureroasă renunţare de către Israel la unele dintre coloniile create pe teritoriul Cisiordaniei. Până la urmă, dacă vor exista două state, ele vor trebui delimitate.

Şi ce se va întâmpla cu Gaza în această perspectivă optimistă? Abandonată de teroriştii Hamas, Gaza, cu toată împotrivirea Israelului, ar urma iniţial să fie administrată de Autoritatea Palestiniană, iar apoi, odată cu edificarea statului palestinian, să fie încorporată acestui stat.

Dacă într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat va fi realizată această soluţie de pace, dorită în prezent de toată lumea, ca şi de o parte dintre israelieni, atunci o serie de comunităţi înfierbântate de palestinieni care şi-au constituit enclave în marile oraşe occidentale, vor rămâne cumva fără obiectul muncii. Fără un obiectiv de natură să-i mobilizeze pe oameni şi să-i scoată în stradă.

Iar cuiul lui Pepelea rămâne Ierusalimul. Va fi şi Oraşul Sfânt partajat între cele două comunităţi?

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Asa este .SUA-Marea Britanie si Europa doresc aparitia Startului Palestina ca parte a viitorului dar si acest aspect, demn de a fi luat in consideratie, nu este decit o formula de moment aparuta datorita alegerilor din SUA si din UE. .Din nefericire -Israel -Netanyahu -nu doreste asta .Israel nu are decit o singura alternativa valabila „for ever” ce ar inseamna distrugerea totala a Organizatiilor Teroriste filo- Iraniene (ruse)din intreg Orientul Mijlociu ceea ce i-ar asigura un viitor linistit timp de zeci si zeci de ani .Dupa alegerile din 2024 din SUA si UE altfel vor sta lucrurile si in Gaza .UE isi va creea o forta nucleara de ultima generatie (Germania) proprie si o Armata ce deja cuprinde si Finlanda si Suedia(Erdogan a votat ).Practic Europa si Orientul Mijlociu au tot interesul spre a scoate Rusia din joc si spre a distruge toate aceste amenintari Teroriste si spre a putea creea o zona imensa de bunastare .Impreuna Europa si Orientul Mijlociu(fara Iranul actual ) au si resursele si forta economica de a creea un loc cu mult mai bun pe aceasta planeta .

    Sper ca Israel sa nu accepte un stat palestinian. Au pamant destul arabii sa se duca la tarile din jur. Nu se pomenste faptul ca un milion jumate de arabi sunt cetateni israelieni.

    1. Asa am zis si eu.Au arabii pamant cat cuprinde,pamant obtinut prin varsare de sange.Sa se duca in Iordania si in alte tari arabe,au acceasi cultura,religie,nu e nevoie sa vina in Europa pentru a ne strica noua directia!Si in Iran sa se duca fiindca tot agita mos Ali spiritele si le tine isonul!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb