Startul pentru prezidenţiale

Se pare că s-a lansat competiţia pentru setarea cadrului în care se vor desfăşura alegerile prezidenţiale programate pentru noiembrie 2024. După discursul din 4 octombrie de al UBB a lui Eduard Hellvig cu ocazia celor "15 ani de studii de securitate" ai programului de pregătire a noilor "securişti" al universităţii clujene, program iniţiat de altfel de unul dintre colaboratorii directorului SRI, Adrian Ivan, Mircea Geoană vine şi el, pe 27 octombrie la ASE, de data aceasta cu un discurs prezidenţialist. Iar cele două discursuri nu fac nicio economie când este vorba de recuperarea naţionalismului. Totul se întâmplă în contextul unei aparente evoluţii spre extrema dreaptă a societăţii (vest)europene după alegerile din Suedia şi Italia. Dar şi a celor o sută de ani de la marşul fascist asupra Romei (22-29 octombrie 1922) care a adus fascismul al putere. Dacă în Italia nu e nicio coincidenţă faptul că fasciştii ajung la putere la fix o sută de ani de la marşul lui Mussolini, oare în Romania să fie doar eterna tendinţă de a copia modele politice? Sau e vorba de convingerile intime ale celor doi politicieni care par să se grăbească în lansarea temelor pentru campania pentru alegerile prezidenţiale, poate şi în varianta - încă ipotetică - în care acestea ar putea fi anticipate.

Dar să ne oprim o clipă asupra celor două discursuri care sunt aproximativ egale - cam 25.000 de caractere cu spaţii la Eduard Hellvig şi 27.000 la Mircea Geoană -, la o simplă analiză de conţinut, o constatare: ambele discursuri par să redescopere naţiunea şi naţionalismul "sănătos". Dar diferenţele sunt numeroase, iar Mircea Geoană pare să fi căzut, cel puţin în acest discurs, în capcana iliberalismului.

În discursul lui Mircea Geoană cuvintele democraţie, egalitate sau liberalism nu apar niciodată, cuvântul libertate o dată, pe când referirea la libertăţi este inexistentă, iar naţiune şi şi derivatele sale sunt prezente de cincisprezece ori. Este adevărat, cuvântul inegal şi derivatele sale apar, dar acestea nu sunt valori, ci consecinţe ale unor politici eronate sau discriminatorii. Europa este prezentă de nouă ori în discurs, mai ales în legătură cu securitatea (prezent de opt ori), dar concluzia este de-a dreptul suveranistă: "Defunctul «Consens de la Washington» a guvernat tranziţia post-comunistă, iar regula uniformizantă de la Bruxelles a ţinut loc de un adevărat proiect naţional. Nepriceperea, timiditatea sau neputinţa intelectuală şi politică de a veni cu o contra-propunere coerentă au anulat capacitatea de negociere şi influenţare a deciziilor care ne priveau. Iar de aici rezultatul: "grefa" occidentală a reuşit în prea puţine locuri ale realităţilor româneşti, conducând astăzi la un sentiment larg răspândit de a fi «cetăţeni de mâna a doua» în Europa, uşor exploatabilă politic de curentele anti-europene în creştere. Absenţa curajului politic şi intelectual de a adopta, negocia sau impune soluţii în co-design cu partenerii noştri occidentali au condus la perpetuarea asimetriei de putere politică şi economică de astăzi". Probabil aceste sentinţe se vor a demonstra extrema luciditate, dar ele nu sunt decât o reluare a vechii teorii conservatoare maioresciană a "formelor fără fond". O teorie pe care Maiorescu o prelua din critica literară franceză de la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a o aplica într-un domeniu pentru care nu era nici atunci adecvată.

La Eduard Hellvig egalitatea apare de două ori, dar doar ca egalitate în faţa legii, democraţie de trei ori, iar liber cu variantele sale liberalism (prezentat doar într-o referinţă la Fukuyama cu sublinierea precizării americanului că naţionalismul ar trebui folosit şi de către cei cu gândire liberală) şi libertate sunt prezente de 28 de ori. În schimb, naţiune şi derivatul său naţionalism apare doar de nouă ori, dar cu mai multă prudenţă decât o face Mircea Geoană, Eduard Hellvig ajunge la o concluzie asemănătoare - "cultivarea mândriei naţionale nu ar trebui lăsată doar pentru abordările extremiştilor sau populiştilor. Ca o părere personală, cred că un naţionalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit şi recultivat şi de cei care au gândire democratică şi echilibrată în statele occidentale, inclusiv in România viitorului".

Dincolo de asemănările şi diferenţele dintre cele două discursuri, şi independent de prezenţa sau nu a celor doi vorbitori în viitoarea campanie prezidenţială, aceştia par să-şi fi propus să definească cadrul viitoarei dezbateri prezidenţiale din România. Elanul democratic este vlăguit, iar tonul general este unul defensiv, ceea ce ar putea lăsa extremismului un spaţiu larg de mişcare.