Statele Unite experimentează sistemul de telemedicina în ţara noastră

F. A.
Comunicate de presă / 6 septembrie 2012

Reprezentanţii Statelor Unite în România şi cei ai Ministerului Sănătăţii au semnat astăzi un acord de finanţare în valoare de 420.000 de euro, se arată într-un comunicat de presă.

Duane Butcher, adjunctul şefului diplomaţiei SUA la Bucureşti a fost cel care a semnat acordul în numele Agenţiei Americane pentru Comerţ şi Dezvoltare, acordul de finanţare.

"Dat fiind că o mare parte a populaţiei din România locuieşte în zone în care îngrijirea medicală de specialitate nu este întotdeauna uşor accesibilă, implementarea unui sistem de telemedicină precum cel inclus în acest studiu va creşte accesul la servicii medicale de calitate pentru cei care au nevoie de ele", a declarat Butcher.

Extinderea proiectului pilot de telemedicină aflat în prezent în faza de implementare în Tulcea va fi unul dintre elementele principale al studiului şi va include detalii privind implementarea sistemului de telemedicină iniţial în 10 cabinete de medici de familie din România, scopul final fiind acela de a implementa sistemul la scară naţională.

Din partea Ministerului Sănătăţii, acordul a fost semnat de secretarul de stat Raed Arafat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb