TABAC Modificarea legislaţiei fiscale defavorizează "Taban Trafic"
Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 29 februarie 2012
Piaţa tutunului este, în continuare, un segment cu probleme, întrucât nivelul contrabandei a crescut din nou, la finalul anului trecut. Taxele reprezintă peste 80% din preţul ţigaretelor, iar legislaţia nu-i mulţumeşte pe jucătorii din domeniu. Szabo Gyongyike, administratorul companiei "Taban Trafic", din Arad, ne-a spus, într-un interviu, ce alte probleme mai întâmpină în activitatea sa de importator şi comerciant de produse din tutun şi cum ar putea fi rezolvate acestea, în opinia sa.
• Interviu cu Szabo Gyongyike, administratorul "Taban Trafic"
Reporter: Cum vedeţi piaţa tutunului, în acest moment?
Szabo Gyongyike: Ca orice activitate economică, şi piaţa produselor din tutun este plină de obstacole. Piaţa pe care activăm este destul de dificilă, din cauza faptului că o cotă de piaţă importantă din acest segment o reprezintă contrabanda, fapt care influenţează dezvoltarea anumitor game de produse. Criza economico-financiară din Europa îşi pune amprenta şi pe piaţa din Româ-nia, distribuitorii de ţigări fiind des-tul de rezervaţi în a promova noi game de produse. Nici legis-laţia nu ne ajută, întrucât este foarte stufoasă, interpretabilă şi des modificată.
Reporter: Cu toate acestea, compania pe care o reprezentaţi există şi merge mai departe. Cum reuşiţi să treceţi prin criză?
Szabo Gyongyike: Pentru a depăşi criza economică am revizuit puţin cheltuielile, reducând unde s-a putut, însă accentul l-am pus pe comercializare, pornind noi strategii de marketing, pentru a mări segmentul de piaţă pe care activăm. Două elemente importante care influenţează foarte mult locul nostru pe piaţa de des-facere şi volumul vânzărilor sunt calitatea şi preţul produselor noas-tre. Calitatea şi preţul produselor au reprezentat obiectivele principale ale companiei noastre şi, astfel, am reuşit să ne menţinem stabil pe piaţa de desfacere, cu un adaos scăzut la vânzare. În continuare, conducerea societăţii se preocupă de găsirea unor soluţii pentru reducerea costurilor şi lărgirea pieţei de desfacere a produselor proprii.
Reporter: Ce tipuri de ţigarete comercializaţi?
Szabo Gyongyike: Ţigaretele importate şi comercializate de societatea noastră sunt ţigarete de categorie medie, atât din punctul de vedere al preţului, cât şi în ceea ce priveşte calitatea.
Reporter: Care este cel mai mare obstacol în calea desfăşurării activităţii companiei?
Szabo Gyongyike: Nivelul ridicat al accizei este, pentru noi, obstacolul cel mai mare în vânzări, pentru că, din cauza accizei, preţul ţigaretelor raportat la veniturile românilor este mult prea mare. De asemenea, aşa cum am menţionat, contrabanda este în continuare foarte extinsă, iar societatea noas-tră, situându-se în apropierea graniţei, este mult mai afectată de acest fenomen. De aceea, pentru ca activitatea producătorilor de ţigarete să se îmbunătăţeas-că, avem nevoie ca instituţiile statului acreditate se combată contrabanda. Mai avem o problemă. Compania noastră, fiind autorizată ca "destinatar înregistrat", este defavorizată în comparaţie cu "antrepozitarii autorizaţi", prin modificarea legislaţiei fis-cale care va intra în vigoare de la data de întâi aprilie 2012 sub aspectul termenului de plată al accizelor la bugetul de stat. Conform acestor modificări legislative, "des-tinatarul înregistrat" va avea obligativitatea plăţii accizei în termen de 24 de ore de la momentul recepţiei produselor, pe când "antrepozitarul autorizat" va avea în continuare termenul de plată până în data de 25 a lunii următoa-re faţă de momentul livrării produselor.
Reporter: Cum vă descurcaţi cu concurenţa?
Szabo Gyongyike: Deoarece cota de piaţă a societăţii este redusă, pentru noi concurenţa înseamnă o luptă continuă. De multe ori nu putem ţine pasul cu producătorii multinaţionali, care, de fapt, dictează condiţiile de piaţă. Având în vedere concurenţa mare din sectorul produselor din tutun, şi în perioada următoare societatea continuă să se preocupe de găsirea unor soluţii de reducere a costurilor şi de lărgirea pieţei de desfacere a produselor proprii.
Reporter: Ce consideraţi că ar trebui făcut pentru combaterea tuturor acestor obstacole?
Szabo Gyongyike: Pentru a combate aceste obstacole ar trebui implementată o legislaţie clară, sigură, reală, transparentă şi unică pentru toţi participanţii pe piaţa tutunului. În ceea ce priveşte contrabanda şi evaziunea fiscală, acestea pot fi restrânse numai prin acţiuni severe de supraveghere şi control din partea instituţiilor statului. Contrabanda afectează nu numai activitatea noas-tră, ca participanţi legali, ci şi veniturile bugetului de stat, care încearcă prin alte mijloace să-şi acopere pagubele, mijloace ce se răs-frâng tot asupra noastră (participanţi cu forme legale), ajungând să sufoce prin nivelul foarte mare al diverselor taxe. Din cauza aces-tor taxe şi impozite ridicate suntem puşi în situaţia să facem restricţii financiare, în detrimentul politicilor de marketing.
Reporter: Mulţumesc!
Societatea "Taban Trafic", importator de produse din tutun, face parte din grupul de firme "Continental Tobacco Group", care mai este prezent în următoarele ţări: Ungaria, unde are şi sediul principal, Austria, Germania, Benelux, Italia, Portugalia, Slovacia, Spania şi, prin intermediul acestora, pe celelalte continente.
link: Culturile de tutun au fost distruse de interese obscure
link: Contrabanda - mai mică, în ianuarie, cu două puncte procentuale
link: Există o relaxare în derularea acţiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun
link: Poliţia de Frontieră a confiscat 9,26 milioane pachete de ţigări
link: Nu putem vorbi de diminuarea contrabandei
link: JTI şi-a crescut volumul vânzărilor, anul trecut
link: "Philip Morris" investeşte 1 milion de euro în modernizarea fabricii din Otopeni
link: Producătorii de ţigarete au nevoie de legislaţie transparentă şi stabilă