TĂRICEANU:  "Nu aş avea nimic împotrivă să fac testul cu detectorul de minciuni"

Andrei Stan
Politică / 6 noiembrie 2016

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, aseară, într-o emisiune televizată, că nu are nimic împotrivă să fie supus la testul cu detectorul de minciuni.

"Nu aş avea nimic împotrivă (testului cu detectorul de minciuni - n.r.). Sunt dispus, ca să zic aşa, să fac acest lucru fără să am niciun fel de rezervă", a afirmat Tăriceanu, întrebat dacă se va supune unei astfel de testări în dosarul fostului viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, informează Agerpres.

Călin Popescu-Tăriceanu a spus că ştie ce a făcut în 26 de ani de carieră politică şi de aceea se culcă în fiecare seară foarte liniştit.

Acesta a mai spus că dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă este disjuns dintr-un dosar mai amplu în care procurorii ar fi dorit, probabil, să găsească ceva cu care să-l "agaţe".

Tăriceanu a precizat: "E o făcătură de dosar, cu acuzaţii care nu au niciun fel de susţinere, nu există niciun fel de probă la dosar. Sigur că nu numai acest lucru dovedeşte că nu sunt vinovat, dar şi conştiinţa mea proprie ştie că nu am avut niciun fel de implicare, ca atare nu mă simt deloc vizat sau nu mi-e teamă de o continuare a mersului dosarului în justiţie".

Liderul ALDE a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis încearcă să îşi îndepărteze adversarii politici, el reprezentând un adversar potenţial în perspectiva alegerilor din 2019.

Tăriceanu a mai afirmat: "Ceea ce încearcă Klaus Iohannis este evident: să îşi îndepărteze adversarii politici. Şi eu probabil că sunt considerat, cel puţin aşa ştiu din analizele care au fost făcute la Cotroceni, că sunt considerat un adversar politic potenţial pentru domnia sa în perspectiva alegerilor din 2019. Este regretabil că în România preşedintele foloseşte astfel de metode în lupta politică".

Acesta a adăugat că, din declaraţiile făcute de Klaus Iohannis, bănuieşte că şeful statului ar avea legătură atât cu acest dosar, cât şi cu altele.

"Ceea ce este foarte grav este că, pe lângă preşedinte, în acest joc sunt antrenate anumite instituţii sau şefii unor anumite instituţii şi câţiva colaboratori apropiaţi din jurul lor", a mai susţinut Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a conchis că România nu mai este stat de drept.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este adevarat...ex Tariceanu ca te pregatesti de a 6-a casatorie ????Asa se zvoneste pe la colturi.

    Etica si moralitatea ...te tradeaza... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb