TURCAN: "Angajaţii din asistenţă socială se vor testa pe banii lor, dacă nu doresc să se vaccineze fără să aibă contraindicaţii"

J.P.
Politică / 24 septembrie 2021

"Angajaţii din asistenţă socială se vor testa pe banii lor, dacă nu doresc să se vaccineze fără să aibă contraindicaţii"

Angajaţii din sistemul de asistenţă socială se vor testa pe banii lor dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, conform Agerpres.

"Am propus, ca Minister al Muncii, ca personalul angajat din sistemul de asistenţă socială, public sau privat, să prezinte, dacă interacţionează cu beneficiari, o dovadă fie a vaccinării, fie a trecerii prin boală, fie o contraindicaţie de la medicul de familie. Dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, atunci testarea se realizează pe banii angajaţilor. E o propunere pe care noi am făcut-o cu un singur raţionament, şi anume apărarea sănătăţii persoanelor care se află în situaţii dificile. Vorbim de copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici. Mai mult decât atât, în sistemul de stat, statul plăteşte oameni ca persoanele acestea să fie sprijinite. Ar fi o lipsă de responsabilitate din partea noastră ca tocmai oameni care sunt plătiţi de stat să aibă grijă de sănătatea beneficiarilor să fie cei care îi pun pericol. Am primit comentarii de la Ministerul Justiţiei că ar fi nevoie de un proiect de lege şi atunci am transformat Ordonanţa de Urgenţă în proiect de lege şi aici avem nişte rigori de timp pe care trebuie să le respectăm: un număr de zile în transparenţă pentru ca, apoi, să fie adoptat de Guvern", a declarat Turcan.

Întrebată dacă susţine vaccinarea obligatorie, ministrul Muncii a spus că trebuie să existe responsabilitate atât personală, cât şi mai ales pentru cei din jur.

"Eu cred că oamenii trebuie să valorifice la maximum acest atu uriaş pe care îl avem, acela de acces gratuit, în orice moment, la vaccinare. Dacă nu facem lucrul acesta, nu punem în pericol doar viaţa celor care nu accesează vaccinarea, ci pur şi simplu viaţa tuturor celor din jur. Uitaţi-vă la mutaţiile pe care le-a suferit virusul, la amploarea valului 4 şi cred că fiecare om cu responsabilitate şi pentru propria persoană, dar mai ales pentru cei din jur ar trebui să acceseze vaccinarea", a subliniat ministrul de resort.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a avut, vineri, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), o întâlnire prin videoconferinţă cu directorii agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială pe tema Legii consumatorului vulnerabil.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Turcan pune la cale uciderea persoanelor fragile din centrele sociale de ingrijire.

    Ratele de infectare ale vaccinatilor sunt de 125 la 100 000 fata de 155 la 100 000 pentru nevaccinati. 

    Turcan vrea ca vaccinatii sa nu mai fie testati atunci cand ingrijesc persoanele fragile. Turcan ignora ca 9 cadre medicale de la Colentina, toate dublu vaccinate, au fost detectate pozitiv.

    Turcan, trebuie sa testezi si vaccinatii. Ai auzit, analfabeta? 

    1. ai dreptate. pe stadioane sau la nunti putem sa ne prefacem ca vaccinatii nu transmit virusul, ca nu suny inconjurati numai de persoane vulnerabile. dar la asistenta sociala ar fi genocid. chiar daca asistatii sunt toti vaccinati, ce fac astia...cred minciuna pana la capat?

    Oamenii astia parca acum au aterizat in tara asta. Cum poti sa iei constant decizii atat de proaste?

    DOAMNA, AM CUNOSTINTE CARE LA CIRCA 3 SAPT-O LUNA DUPA VACCIN S-AU TREZIT CU VARICE SAU/ SI CU PURPURA. NU AU AVUT ASA CEVA NICIOD PANA ATUNCI! SI NU AU AVUT COMORBIDITATI. EU NU CRED IN COINCIDENTE.

    1. Minciuni a a unei persoane rau intentionate sau crazy

      Cum sa se formeze varice de la vaccin?Stii cum se formeaza varicele?Poate tromboze dar tu nici macar nu stii sa scrii corect.Eu nu ii iau apararea individei asteia si nici guvernului astuia de doi bani,tradator de tara si de neam,corupt, ipocrit si dictatorial dar trebuie sa fim corecti,nu sa inventam lucruri!

      Da dle/dna. Ce descrieti se cheama Thrombotic thrombocytopenic purpura (TTP) si este cunoscut ca un efect secundar al vaccinarii. Mergi la un doctor.

      "A Few Covid Vaccine Recipients Developed a Rare Blood Disorder - The New York Times" 

    Nu era suficient faptul ca era o hoata, o incapabila si o proasta ca noaptea, dar tuta blonda mai are si comportament de tip nazist, cu posibile influentze de la seful ei, Plavan!

    D-na Turcan, luati decizii de acest fel pe banii dumneavoastră, nu pe ai nostri... Platiti teste antigen celor care nu vor să se vaccineze... Nu uitati că din banii nostri sunteti plătită... Nu mai platim nimic altfel

    1. Si sa nu uite ca ea si cu guvernul din care face parte e in slujba noastra,nu noi in slujba lor,li se clatina scaunul!Cand o vad pe asta cu mutra ei de centurista ca face pe dictatoarea....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7129
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3526
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9807
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3744

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb