USR cere adoptarea în Parlament a unei declaraţii prin care regimul lui Putin să fie calificat drept terorist

V.G.
Politică / 31 octombrie 2022

USR cere adoptarea în Parlament a unei declaraţii prin care regimul lui Putin să fie calificat drept terorist

USR solicită ca Parlamentul să adopte o declaraţie prin care regimul Vladimir Putin să fie calificat drept "regim terorist", a anunţat, astăzi, liderul senatorilor partidului, Radu Mihail, relatează Agerpres.

"Astăzi, USR depune la Birourile permanente ale celor două Camere o propunere de declaraţie a Parlamentului României privind recunoaşterea regimului lui Putin ca fiind un regim terorist. De 250 de zile asistăm la agresiune nemiloasă a regimului Putin împotriva milioanelor de ucraineni civili care nu au nicio vină şi care trebuie să fie protejaţi de către comunitatea internaţională", a declarat Mihail, la Parlament.

În opinia sa, modul în care acţionează regimul de la Kremlin este ilustrat cel mai bine de ultimele decizii de a ataca infrastructură civilă, de a lăsa fără căldură, fără curent electric milioane de civili.

"Este definiţia în sine a terorismului", a susţinut senatorul USR.

"A venit momentul ca Parlamentul României să aibă o poziţie foarte clară, să aibă o poziţie care să exprime cât de puternic România susţine poporul ucrainean, cât de puternic susţine România respectarea legislaţiei internaţionale şi sperăm că reuşim să convingem cât de repede majoritatea parlamentarilor pentru a adopta această rezoluţie în Parlament, în cele două Camere", a adăugat Radu Mihail.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. USR a gasit cea mai mare problema a romanilor,

    bravo  

    S-a răsturnat căruța cu proști în usr?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb