USR CONTABILIZEAZĂ ÎNCĂ UN EŞEC Virgil Popescu rămâne ministru al Energiei

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică #Energie / 8 septembrie 2022

Virgil Popescu rămâne ministru al Energiei

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă iniţiată de USR Marcel Ciolacu s-a abţinut de la vot

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a mai trecut, ieri, de încă o moţiune simplă, după ce plenul Camerei Deputaţilor a respins, cu 85 voturi "pentru", 191 "contra" şi o abţinere moţiunea iniţiată de USR. Singura abţinere a aparţinut, conform rezultatului votului afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor, chiar preşedintelui Camerei, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.

Rezultatul votului la moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, arată că acesta a fost apărat de PSD, în timp ce "PNL este o anexă din fundul curţii PSD", a afirmat liderul USR, deputatul Cătălin Drulă.

"Am văzut astăzi că s-a întâmplat ceea ce cu toţii ne aşteptam - PSD l-a apărat pe Virgil Popescu. PNL se dovedeşte pe zi ce trece că este anexa din fundul curţii PSD. Vedem o sfidare totală - pe de o parte un ministru care ar fi trebuit să plece demult din funcţie. Nu există în experienţa mea parlamentară (...) niciun ministru care să fie mai incompetent decât acest Virgil Popescu care este de trei ani în funcţie. PSD îi vedem din declaraţii cum îl arată, de astăzi este foarte clar Virgil Popescu este oficial ministrul PSD", a declarat Cătălin Drulă, după anunţarea rezultatului votului, şi a spus că "românii rămân cu facturile mari şi cu frica că vor îngheţa la iarnă", în timp ce guvernul PSD-PNL "se gândeşte numai la interesele proprii".

În apărarea ministrului Energiei şi actualei guvernări s-a pronunţat, ieri, preşedintele Klaus Iohannis care a declarat că recenta ordonanţă de urgenţă adoptată de Cabinetul Ciucă în domeniul energiei îi protejează pe români şi creează "o echilibrare în piaţă", deoarece unii au făcut "profituri uriaşe" în criza energetică.

"Toate demersurile şi ordonanţele care s-au dat în acest domeniu au fost construite în aşa fel încât să sprijine sectorul producţiei şi distribuţiei, dar prioritar să fie protejaţi oamenii de creşteri exacerbate ale preţurilor şi acest lucru se întâmplă şi ultima ordonanţă, care a creat o oarecare rumoare în piaţă, protejează cetăţenii români. În acelaşi timp, este gândită pentru a crea o echilibrare în piaţă, fiindcă, trebuie să recunoaştem, unii au făcut profituri uriaşe în criza energetică", a spus Klaus Iohannis, după întâlnirea, la Bucureşti, cu preşedintele Ungariei, Katalin Novak.

El a subliniat că premierul şi ministrul Energiei l-au asigurat că România a luat măsurile necesare şi a generat rezervele necesare de gaz pentru a putea trece ţara prin iarnă. De asemenea, şeful statului a spus că recomandarea europeană cu privire la reducerea consumului la energie cu 15% i se pare "în regulă".

"Recomandarea mi se pare în regulă. Putem să constatăm noi la tot pasul că încă mai există instituţii şi oameni care irosesc energia pur şi simplu, ceea ce nu este foarte înţelept, în condiţiile în care energia este foarte scumpă şi probabil la mare căutare în această iarnă, însă haideţi să nu înţelegem greşit. Nu doreşte nimeni să avem instituţii unde se stă în frig, ca acum mulţi ani, unii dintre noi ne amintim cum a fost să mergem în clasă cu mănuşi şi nu-şi doreşte nimeni ca românii să stea acasă şi să tremure de frig, însă acolo unde se poate face economie este înţelept, bine şi corect să se facă", a precizat Klaus Iohannis.

În final, menţionăm că în domeniul energiei Guvernul a aprobat ieri Programul energetic de iarnă, pentru a completa măsurile de asigurare a continuităţii furnizării de energie pentru sezonul rece.

"Este o preocupare a Guvernului să ne asigurăm că toate măsurile sunt luate, atât în privinţa livrărilor de cantităţi de gaz, de energie electrică, precum şi în privinţa mecanismelor prin care aceste cantităţi vor ajunge atât la consumatorii finali, în gospodăriile românilor, dar şi în mediul economic. Aşadar, prin aprobarea acestui program energetic sunt completate măsurile pentru asigurarea continuităţii furnizării de energie pentru sezonul rece", a declarat, ieri, la Palatul Victoria, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. inca o data s-a vazut "independenta " presei din Romania . mai nimic despre ipocrizia psd-ului care critica pe popescu si pnl , si la momentul adevarului , invers .nimic despre vizita ambasadei sua la nunta lui popescu ( fic-sa ) si nimic despre propaganda benefica mafiei din spatele lui popescu fluturata de simion , salvatorul natiei , prin care se spunea ca doar popescu este vinovat de tot .

    1. Mass media este în proporție de 90% vândută. Nu mai trebuie să credem nimic din ce ne zic propagandiștii securiștilor și ai mafioților dacă vrem să înțelegem realitatea.

    Un tr.da.tor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb