USR va organiza, pe 28 februarie, o dezbatere pe tema votului prin corespondenţă

V.D
Politică / 18 februarie 2018

USR va organiza, pe 28 februarie, o dezbatere pe tema votului prin corespondenţă

USR va organiza, pe 28 februarie, o dezbatere pe tema votului prin corespondenţă, cu participarea reprezentanţilor instituţiilor competente în domeniu şi a societăţii civile interesate, informează un comunicat al partidului.

Potrivit sursei citate, reforma electorală a fost şi este una dintre priorităţile majore ale USR. După reducerea numărului de semnături necesare candidaturilor şi a pragurilor electorale, USR propune acum îmbunătăţirea votului prin corespondenţă.

"Ideea pe care am mers este extinderea acestei modalităţi alternative de vot şi la românii din ţară, nu doar din străinătate, la parlamentare şi la alegerile prezidenţiale. Modificările şi completările sunt substanţiale, fiind făcute la nu mai puţin de 3 legi. Ele includ şi facilitarea votului persoanelor care trăiesc în străinătate, fără forme legale", a declarat Matei Dobrovie, deputat USR şi iniţiator al propunerii legislative.

El a afirmat că USR îşi doreşte ca această lege să poată fi aplicată la alegerile prezidenţiale din 2019, "astfel încât să nu mai existe cozi uriaşe la secţiile de votare şi restrângeri ale dreptului la vot".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb