Intrarea Partidului Social Democrat la guvernare este decizia noastră, iar atunci când o vom lua vreau să avem toate datele, a transmis preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.
'Am văzut - şi nu o dată - dorinţa de a avea PSD-ul în interiorul coaliţiei de guvernare. N-am spus 'nu', n-am spus nici 'da', nu vreau să fiu greşit înţeles. Vreau să consult şi vrem să consultăm baza partidului, poate unora nu le place. E decizia noastră, a PSD-ului, cum facem aceste lucruri şi pe ce drum o vom lua, în opoziţie sau la putere, dar atunci când vom lua această decizie, vreau să avem toate datele - ceea ce se propune, care este programul, care vor fi măsurile, care e gândirea politică - şi în acel moment, pe diverse variante, Partidul Social Democrat, totuşi în continuare cel mai important partid din Parlament - care nu în urmă cu trei ani, în urmă cu jumătate de an, de 1 decembrie, s-a clasat pe locul întâi la alegerile parlamentare şi are cel mai mare grup - va lua decizia, dar având toate datele. Nu poate să ne mute nimeni din acest ritm pe care noi dorim să-l avem în perioada următoare, având în spate responsabilitatea partidului care a avut cele mai multe voturi. Şi responsabilitatea aceasta înseamnă voturile românilor şi nu ne interesează doar acei români care ne-au votat, ci toţi, şi, atunci, avem această chestiune de la care nu abdicăm', a afirmat Grindeanu.
Potrivit sursei, întrebat dacă luni PSD va lua decizia şi dacă va impune condiţii pentru a intra la guvernare, şeful interimar al partidului a răspuns: 'Lunea, PSD-ul are şedinţe de birou permanent naţional, administrative mai mult, nu de luare a unor decizii de care spuneţi dumneavoastră'.
'Acele decizii se iau într-un for mai lărgit. Nu avem condiţii, nu vrem - şi am anunţat de la început - nu intrăm într-o zonă de negociere, fiindcă nu cerem anumite lucruri. Noi ne spunem punctele de vedere, încercăm să le armonizăm, că nu suntem puşi pe a distruge, din contră, încercăm să le armonizăm cu ceilalţi şi, dacă se va reuşi acest lucru, vom decide în interiorul partidului pe ce cale vom merge. E simplu, nu e altcumva. Nu suntem în situaţia de a pune condiţii, pentru că nu cerem nimic', a adăugat el.
Grindeanu nu a răspuns nici dacă PSD este interesat de a pune şef la SRI.
'Tocmai ce v-am răspuns, că nu punem niciun fel de condiţii şi nici nu discutăm lucrurile în forma asta. (...) Am văzut că n-am anunţat-o doar eu, ci şi ceilalţi care au venit după noi la aceste consultări informale (cu preşedintele Nicuşor Dan - n. r.) au anunţat că asta ar fi ordinea, ordine firească. Haideţi să vedem programele, proiectele, măsurile şi după aceea discutăm de partea cealaltă', a mai spus el.
Sorin Grindeanu, care este şi ministru al Transporturilor, a participat, joi, la o conferinţă de presă prilejuită de semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lotului Miercurea Nirajului - Sărăţeni al Autostrăzii Unirii (A8).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 17:16)
povesti , toți sunteti marinetele ursulei
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 17:49)
Intrati linistiti.O sa voteze primarii PSD intrarea la guvernare.Ca le-a dat azi CCR ce au vrut!A dat cu pro-europenism in noi de ne-a julit.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 18:28)
CCR i-a facut dedicatie speciala pt Nicusor. O asemenea monstruozitate de decizie, pe o argumentatie atat de ipocrita si parvenita, dreptul la intimitate / viata personala... nu am mai vazut. O sa fie jale sub haita sistemului cu ND in frunte.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 18:47)
Corect …
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 18:51)
Stai tu calm.
Suntem inca pe schelet psd.
Crezi ca daca s-a schimbat presedintele s-schimbat ceva peste noapte?
Timpul le va rezolva pe toate.
Impreuna cu rabdarea...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 19:01)
nistie hoti. Cu cat amanati inlocuiirea, cu atat veti radicaliza populatia.
Si atunci , fereasca Dumnezeu.
89 e mic
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2025, 21:16)
Ce misto,
pro-europenii USR - PNL iar vor fi frati de cruce,
cu "ciuma rosie" PSD,
asta da democratie "a la Bruxelles".
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2025, 07:12)
Credeam că întrarea e liberă
6. fără titlu
(mesaj trimis de sabin în data de 30.05.2025, 07:28)
Sper ca a fost ultima porcarie facuta sub Enache, caci el si inca doi vor pleca pe 9 iunie si se va termina (sper) dominatia psd-ista si la CCR! La cat rau au facut astia in ultimii noua ani nu le ajunge nici doua vieti ca sa plateasca!