GUVERNUL A ELIMINAT CASS PENTRU VENITURILE SUPLIMENTARE, DAR ÎI TAXEAZĂ ÎN PLUS PE CEI CU SALARII MARI Plafonul privind plata CAS şi CASS a fost eliminat

A.A.
Macroeconomie / 6 ianuarie 2017

Prima şedinţă a Cabinetului Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Prima şedinţă a Cabinetului Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

36.000 de salariaţi vor plăti contribuţii mai mari la sănătate

-----

Actualizare 18:28

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă (OUG) de modificare a Codului Fiscal prin care este eliminată plafonarea contribuţiilor la asigurările sociale şi la cele de sănătate la nivelul echivalentului a cinci salarii medii brute, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Alte măsuri prevăd scutirea de impozitul pe profit al societăţilor care desfăşoară exclusiv activitate de inovare sau cercetare, modificarea impozitării pe venit a microîntreprinderilor şi a fost eliminat impozitul pe venit pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi cu caracter sezonier.

Contribuţia de asigurări de sănătate şi cea de asigurări sociale se va face, pe viitor, în funcţie de veniturile fiecărei persoane. Până acum, nivelul acestora era plafonat la nivelul a cinci salarii medii brute.

"Se urmăreşte eliminarea inechităţilor privind plata contribuţiilor în procente egale, pentru toţi salariaţii, prin renunţarea la actualele plafoane privind contribuţiile de asigurări sociale şi contribuţiile de asigurări sociale de sănătate", se arată în comunicat.

De asemenea, se introduce excepţia potrivit căreia, persoanele care realizează venituri din investiţii şi/sau din alte surse nu datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri dacă, în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

O altă măsură vizează scutirea de impozitul pe profit, pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoarea a OUG, a societăţilor care desfăşoară exclusiv activitate de inovare, cercetare - dezvoltare, definită potrivit legii. Măsura este destinată să stimuleze creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare şi menţinerea în ţară a forţei de muncă specializate în aceste domenii.

Alte facilităţi au fost acordate microîntreprinderilor. În primul rând, este majorată limita veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent de la 100.000 euro la 500.000 euro, modificând astfel una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite de persoanele juridice române pentru încadrarea în definiţia microîntreprinderii. Apoi se stabileşte o cotă de impozitare pe venituri unică, de 1%, pentru microîntreprinderi, indiferent de numărul lor de salariaţi.

În comunicat se mai arată: "O altă măsură constă în eliminarea impozitului pe venit datorat de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţilor cu caracter sezonier, în baza contractului individual de muncă, încheiat pe durată determinată. Măsura propusă are ca efect dezvoltarea unui capital uman calificat".

Totodată, a fost modificată şi stabilirea impozitului pe venit în cazul banilor obţinuţi prin transferul dreptului de proprietate.

Documentul mai arată: "Se introduce un plafon neimpozabil în cazul veniturilor obţinute ca urmare a transferului dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, în sumă de 450.000 lei. Peste această sumă, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 3% la diferenţa dintre valoarea declarată de părţi şi suma neimpozabilă de 450.000 lei".

Un alt element de noutate constă în deducerea de la calculul impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor a contravalorii serviciilor medicale furnizate sub formă de abonament, servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonaţilor şi nu prin intermediul asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate, suportate de angajaţi, pe lângă primele de asigurare voluntară de sănătate (conform Legii nr. 95/2006, republicată), în limita echivalentului în lei al sumei de 400 euro anual, conform sursei citate.

(M.I.)

-------

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de astăzi, eliminarea plafonului CAS şi CASS pentru cei care au salarii de cinci ori mai mari decât salariul mediu brut, drept o măsură menită să balanseze angajamentele bugetare care urmează a fi adoptate, precum majorarea salariului minim, a pensiilor şi a burselor pentru studenţi.

La începutul anului, unele surse au susţinut că se doreşte eliminarea CASS pentru venituri suplimentare faţă de cele din salarii, precum dividendele, chiriile, dobânzile, veniturile din tranzacţii. Preşedintele PSD Liviu Dragnea a precizat că nu este de acord cu plata CASS la veniturile suplimentare faţă de salarii.

Se pare că Guvernul va schimba Codul Fiscal astfel încât aceste contribuţii la veniturile suplimentare să fie eliminate, dar, în schimb, ele se vor aplica la valoarea totală a salariilor şi nu vor mai fi limitate la cinci salarii medii brute.

Premierul Grindeanu a dat un exemplu de echilibrare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare: "Eliminarea plafonului CASS pentru cei cu salarii de peste cinci ori salariul mediu, aici avem undeva în jur de 36.000 de beneficiari. Veniturile cresc cu 500 de milioane lei, deci nu vorbim doar de cheltuieli, care ar acoperi eliminarea CASS pentru veniturile din investiţii şi alte activităţi şi, de asemenea, creşterea salariilor pentru sectorul de cultură pe care astăzi o adoptăm. 500 de milioane venituri pe partea asta cu plus, cheltuieli cu minus".

Un alt exemplu dat de şeful Guvernului a fost eliminarea plafonului CAS pentru aceeaşi categorie de salariaţi: "De asemenea, un plus pe venituri de 1,4 miliarde prin eliminarea plafonului CAS pentru cei cu salarii de cinci ori mai mari, care ar acoperi creşterea pensiei minime de la 400 la 520 lei de la 1 martie, transportul gratuit CFR pentru toţi studenţii şi mai mult decât dublarea burselor, de la 83 la 201 lei. 1,4 miliarde cu plus pe venituri, 1,4 miliarde pe aceste măriri".

Prim-ministrul a spus că şi majorarea salariului minim de la 1.250 lei la 1.450 lei va genera venituri de un miliard de lei, care ar acoperi 70% din costurile generate de creşterea punctului de pensie de la 1 iulie la 1.000 de lei.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. in aceeasi logica si cresterea pct. de pensie va genera venituri de 2 milarde.atunci de ce nu face csal. min. la 2000E si pensia minima la 1500E ca in germania si sa vezi ce venituri vom avea la buget!!!!omuletul asta nu intelege ca el practic va plati salariile si pensile marite din banii bancilor la care se imprumuta + dobanda daca nu diminueaza deficitele fonduriloe respective bugetare!oricum pana se invart banii in economie si genereaza venituri trec aprox.8-10 luni!asta daca esti in stare sa-i iei la buget sub forma de impozite si taxe daca nu sunt la guta si becali in buzunar!asta e nene daca gandesti altfel esti de Kafka!

    Zau,,,ca iti vine sa razi cu gura pana la urechi ....de aceste explicatii si exemple pe care le da Grindeanu...Facem +++,facem -------si repede gevine "zero absolut"

    Pai.....daca asa i8ncepem cu astfel de explicatii ..zau ca ne ducem dracului .....Incep deja sa ma ia fiori.... 

    Venituri in plus 500 mil.lei de la 36000 de beneficiari ar veni aproape 14000 de lei /persoana...De unde acest venit  

    ?? ..cum ati calculat ???

    Ma scuzati eu ma duc sa beau o cafea... 

    1. ,,,am uitat ceva sa precizez...este vorba de venituri si cheltuieli / fiecare luna calendaristica....salarii lunare...recuperari lunare...deci recuperam in medie 14000 de lei de la fiecare persoana ( din cei 36000)

      Calculul este corect și înseamnă cam 1200 de lei pe lună în plus, plătită de cei cu salarii de peste 10000 de lei / lună.

       

      Există un efect pervers. Nu mă deranjează atât de mult că se elimină plafonul. Asta înseamnă și faptul că cei cu salarii mari vor putea acumula mai mult de 5 puncte de pensie lunar. Plafonarea de până acum (care ține de prin 2006-7) la 5 salarii medii a venit în urma argumentului sustenabilitătii fondului de pensii. Adică, limităm contribuțiile la 5 salarii medii dar asta înseamnă și faptul că punctele de pensie acumulate nu pot depăși 5 în fiecare lună (iar coeficientul anual rezultă din media tuturor lunilor). 

      În esența, eliminarea plafonului va crea datorii mari ale statului (ale fondului de pensii public) față de cei 36000 de oameni care au salarii foarte mari. Aceștia vor putea acumula pensii viitoare de peste 5000 de lei lunar. 

      Aveti perfecta dreptate , deoarece sistemul de pensii publice este in deficit mare Masura marste deficitul public in viitor. Un Guvern responsabil ar micsora plafonul- la 2 salarr medii pe economie sau mai putin daca se poate pt. a micsora deficitul dar acest guvern este iresponsabil si ignorant in aceasta problema ; va propun lansarea unei cruciade pe acest subiect, in presa si, indeosebi la televiziuni ; efectul a 36000 de astfel de pensionari este f. mare, chiar mai mare decat l-ati estimat dvs.

    vad ca bursa e la fel de neprofesionista ca si hotnews si r turcan

    eliminarea unui privilegiu constituie taxare ..in plus ? 

    daca castig 1500 eufo pe luna platesc cas 5 la suta 

    daca castig 50000 euro din chirii sau dr. de autor nu mai platesc la fel desi banii respectivi ii castig in ro nu in etiopia.

    deci ce inseamna ..in plus? 

    1. pe de alta parte s utire de imp. la sanatate a tuturor pensiilor sau a veniturilo din chirii sau dob. e a aberatie.

      AM MAI SPUS-O.II IMBOGATESTE PE BOGATI.De aceea n-am votat PSD-ulSe lauda ca e partid de stanga , dar e mai mult de centru dreapta.

      sa adaug scoatera imp. pe vanzare prop

      o masura ..social aberanta

      un angajat la privat care castiga 1500 roni nu primeste nimic .

      unul din admin. locala primeste 20 la suta in plus deci 300 ron 

      unul cu pensia de 1500 ron i se indexeaza cu 5 la suta si e scutit de imp deci in plus 100 ron 

      unul care vinde un teren cu 70 mii are o scutire de imp. de 1500 euro 

      unul care are o asociatie de scafandri face un proiect cu fonduri ue- pe spaga- se face project manager si iamii euro

      social democrarie 

      ala care inchiriaza i se permite sa inchirieze la negru

      etc

      Aveti perfecta dreptate , deoarece sistemul de pensii publice este in deficit mare Masura mareste deficitul public in viitor. Un Guvern responsabil ar micsora plafonul- la 2 salarii medii pe economie, de ex. sau mai putin daca se poate, pt. a micsora deficitul dar acest guvern este iresponsabil si ignorant in aceasta problema ; va propun lansarea unei cruciade pe acest subiect, in presa si, indeosebi la televiziuni ; efectul a 36000 de astfel de pensionari este f. mare, chiar mai mare decat l-ati estimat dvs.

    PSD a promis in campanie crestere si investitii si acum aplica filozofia "Robin Hood", adica iau de la unii si dau la altii.

    Chiar si asa, recesiunea nu va fi evitata. 

    PSD dovedeste ca sunt absolut mizerabili, in frunte cu acest arogant parvenit : Dragnea. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb